Încep protestele la Ambulanță: primul miting va avea loc pe data de 22 noiembrie. Care sunt nemulțumirile

Încep protestele la Ambulanță: primul miting va avea loc pe data de 22 noiembrie. Care sunt nemulțumirile
foto: captură YT

Federația Națională Sindicală ”Ambulanța” din România (FNSAR), afiliată la Blocul Național Sindical, anunță că declanșează acțiuni de protest în toate Serviciile Publice de Ambulanță, în perioada următoare,notează mediafax

Această acțiune va debuta cu un miting, care va fi organizat în data de 22 noiembrie 2022 în fața Ministerului Afacerilor Interne, Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), respectiv în fața Ministerului Sănătății și în fața sediul Guvernului României.

Cine va participa la miting

La acest miting, vor lua parte și liderii Blocului Național Sindical, cât și membri din celelalte federații afiliate la Blocul Național Sindical.

Nemulțumirea principală a membrilor Blocului Național Sindical și ale membrilor Federației ”Ambulanța” este cea cu privire la lipsa de reacție a premierului României Nicolae-Ionel Ciucă la memoriul înaintat de FNSAR în data de 30 Mai 2022, în care au fost prezentate problemele acute cu care se confruntă serviciile publice de ambulanță.

Ce alte nemulțumiri mai există

În schimb, aceasta nu este singurul motiv de nemulțumire. Alte nemulțumiri invlud refuzul șefului DSU, care este și președintele Comisiei Interministeriale pentru Suport Tehnic dr. Raed Arafat, de a convoca ședințe CIMST pe parcursul anului 2022, precum și sabotarea serviciilor publice de ambulanță de către Departamentul pentru Situații de Urgență, respectiv Inspectoratul General pentru Situații de Urgență prin neimplicare în cursul anului privind încheierea contractului subsecvent pe anul 2022 din Acordul-CADRU pe anii 2018-2022, potrivit stiripesurse.ro.

Acest fapt a dus la pierderea a unui număr de aproximativ 400 de ambulanțe Tip B 4×4 și 4×2 pentru echipaj medical de urgență și a celor aproximativ 100 de ambulanțe Tip C pentru echipaj medical de urgență cu medic, în condițiile în care, serviciul se confruntă cu o mare lipsă de autosanitare, iar din numărul de autosanitare din dotare, doar 25% îndeplinesc condițiile tehnice legale.

Tot în ceea ce privește nemulțumirile, puten menționa și suspendarea Legii nr. 5/2021 privind statutul personalului profesionist operativ de intervenție din cadrul serviciilor civile care asigură asistență publică medicală de urgență și prim ajutor calificat prin OUG nr. 69/2021 la propunerea Secretarului de Stat dr. Raed Arafat, folosindu-se de motive nerealiste, cât și discriminatorii față de structurile din subordinea directă a acestuia, adică pompierii, precum și corectarea salarizării personalului din serviciile de ambulanță, cu prioritate a salariului de bază al asistentului medical din aceste servicii și nu numai, cât și crearea unui punct distinct al salarizării pentru întregul personal din Serviciile Publice de Ambulanță în Anexa II din viitoarea Lege a salarizării.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră