Circa 1.000 de hectare de pădure, vegetaţie uscată şi palustră au ars, în noaptea de miercuri spre joi, în zona Sireasa-Sălceni din Delta Dunării, în urma unui incendiu, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.
Potrivit sursei citate, incendiul a fost semnalat miercuri, în jurul prânzului, iar atunci când pompierii au ajuns în zonă au constatat că acesta se manifesta pe o suprafaţă întinsă, cu mai multe focare active, porţiuni de pădure fiind deja cuprinse de flăcări.
„Din cauza vântului puternic, a zonelor greu accesibile în care se manifestau focarele şi a suprafeţelor întinse au ars până în prezent aproximativ 1.000 de hectare de pădure şi vegetaţie uscată şi palustră”, au precizat reprezentanții ISU Delta, citați de Agerpres.
Flăcările au fost stinse după aproape 11 ore de intervenţie. În acelaşi timp, pompierii au mai acţionat şi în cazul altor evenimente similare semnalate în zonele Mineri, Somova, Dăeni şi Peceneaga.