Incendiu la Casa Ştiinţei din Râmnicu Vâlcea, care funcţionează în regim de hotel. Intervenție contracronometru a pompierilor: În clădire erau 28 de persoane (VIDEO)
Incendiu la Casa Ştiinţei din Râmnicu Vâlcea, unde mai multe etaje funcţionează în regim de hotel. Incendiul s-a produs la subsol, însă fumul a cuprins întreaga clădire, în care se aflau 28 de oameni. O fetiță de doi ani și tatăl ei au fost evacuaţi de pompieri, informează B1 TV în cadrul Știrilor B1, prezentate de Luiza Cergan.
Incendiu la un hotel din Râmnicu Vâlcea
Focul a cuprins circa 300 de metri pătraţi, iar fumul a inundat întreaga clădire, care funcţionează în regim de hotel la etajele 6, 7 şi 8. În camerele de cazare erau 28 de persoane. La nivelul superior funcţionează un dispecerat taxi. Trei angajaţi erau acolo.
Pompierii militari au ajuns la fața locului cu 7 autospeciale, iar SAJ a trimis două ambulanţe.
Cei mai mulți oameni se autoevacuaseră. Excepţie au făcut un bărbat şi fetiţa lui de doi ani, care au fost scoși din clădire de pompieri. Copila a fost preluată de echipajele SAJ pentru investigaţii suplimentare, dar tatăl a refuzat investigarea medicală.
Până la stingerea incendiului, au ars obiecte de mobilier, instalaţii electrice, tamplarie PVC, izolaţia fonică, mai multe proiectoare și panouri.
ISU Vâlcea anchetează acum cauza producerii incendiului.