Un incendiu a izbucnit luni, 15 iulie, la o locuință din Tulcea, doi copii fiind evacuați de un vecin înainte de a ajunge autoritățile la fața locului.
Minorii au părinţii plecaţi în străinătate şi sunt sub supravegherea bunicii, însă aceasta nu era acasă în momentul izbucnirii incendiului.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, Daniel Năstase, a declarat pentru Agerpres că, înainte de apariţia flăcărilor, copiii au fost văzuţi jucându-se cu chibrituri şi cabluri electrice în curte, în apropierea vegetaţiei uscate de lângă bucătăria exterioară a locuinţei.
„Incendiul a fost văzut de un vecin care a scos copiii din casă înainte de a ajunge pompierii. Cei doi copii dormeau”, a transmis reprezentantul ISU Delta.
Pentru stingerea incendiului au intervenit două autospeciale cu apă şi spumă şi nouă subofiţeri. În urma tragediei au fost afectaţi aproximativ 10 metri pătraţi din acoperişul locuinţei şi o bucătărie exterioară cu o suprafaţă similară.
Potrivit ISU Delta, incendiul a fost lichidat în limitele găsite, iar cauza probabilă a acestuia a fost jocul copiilor cu focul.