Incendiu în Giurgiu. Pompierii au acţionat cu şapte autospeciale pentru stingerea focului
Două case şi mai multe anexe au ars, în seara zilei de luni, 24 iunie, în localitatea Dărăşti-Vlaşca, județul Giurgiu, din cauza unui foc în aer liber lăsat nesupravegheat.
Focul s-a extins pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi
Pentru stingerea incendiului, care s-a extins pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi şi risca să ajungă şi la alte case din vecinătate, au intervenit pompieri din două judeţe cu şapte autospeciale de stingere cu apă şi spumă.
„ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină aseară în localitatea Dărăşti-Vlaşca, judeţul Giurgiu după ce două case şi mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări, iar focul risca să se extindă şi la alte locuinţe din apropiere. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Staţiilor Mihăileşti şi Colibaşi, Punctului de Lucru Călugăreni, Detaşamentului Giurgiu şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, cu şapte autospeciale de stingere. Aceştia au constatat faptul că incendiul se manifesta la acoperişurile a două case, la anexe şi la vegetaţie uscată, existând pericolul de propagare şi la alte locuinţe”, potrivit unui comunicat de presă transmis marţi de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Giurgiu, citat de Agerpres.
Pagubele celor doi proprietari
În incendiu, la unul dintre proprietari a ars acoperişul casei în totalitate, pe o suprafaţă de aproximativ o sută de metri pătraţi, fiind deteriorate tavanele, pereţii, ferestrele, centrala termică, mobilierul şi alte bunuri.
La cel de-al doilea proprietar au ars acoperişul casei pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, trei anexe, mobilier, electrocasnice şi bunurile din interior. De asemenea, s-au deteriorat ferestrele, pereţii, tavanele, centrala termică şi alte bunuri.
Din nefericire, în incendiu au fost surprinse şi 20 de găini, care nu au mai putut fi salvate.
Mai mult, în curtea de unde a pornit incendiul au ars vegetaţie uscată şi mărăciniş, pe o suprafaţă de aproximativ 2.000 de metri pătraţi.
Conform autorităților, cel mai probabil incendiul a fost provocat de un foc în aer liber lăsat nesupravegheat, într-o curte. Vegetaţia uscată din apropiere s-a aprins şi, din cauza vântului, focul s-a extins la casele şi anexele vecinilor.