Incendiu de proporții în Craiova! Toți locatarii unui bloc au fost evacuați / De la ce au izbucnit flăcările (VIDEO)

Publicat: 15 08. 2023, 13:41
Sursa foto: Captură video - YouTube - Octavia Hantea

Incendiu de proporții într-un bloc din Craiova, marți dimineața, 15 august. Focul a izbucnit la etajul trei al imobilului, extinzându-se și la apartamentul de la nivelul superior. Potrivit craiovaforum.ro, 30 de oameni au fost evacuați.

Pompierii susțin că incendiul ar fi izbucnit de la un scurtcircuit la un frigider din balcon.

Incendiu la un bloc din Craiova. Flăcările au izbucnit de la un frigider

Nefericitul eveniment a avut loc pe B-dul Tineretului din Craiova, în balconul unui apartament de la etajul trei. Flăcările s-au extins și la locuința de la etajul patru.

Patru autospeciale de pompieri au intervenit pentru lichidarea incendiului.

„La sosirea forțele de intervenție la fața locului au constatat că incendiul se manifestă la 2 apartamente , unul la etajul 3 și al doilea la etajul 4. Nu sunt victime”, au transmis reprezentanții ISU Dolj.

Pompierii spun că incendiul a pornit de la un scurtcircuit electric la un frigider din balconul locuinței.