Încasau venituri duble! Mai multe asistente medicale mergeau la lucru în Germania, în timp ce erau pontate și la serviciul din România, la spitalul din Lugoj

Încasau venituri duble! Mai multe asistente medicale mergeau la lucru în Germania, în timp ce erau pontate și la serviciul din România, la spitalul din Lugoj
Foto: Hepta.ro

Caz incredibil în Lugoj. Descoperirea a fost făcută chiar de către primarul Claudiu Buciu (PNL). Este vorba despre o practică mai puțin obișnuită care avea loc la Spitalul Municipal din Lugoj.

Asistentele care lucrau în acest spitallucrau și în Germania, iar în același timp cât se aflau acolo, ele erau pontate și la Spitalul Municipal din Lugoj.

Acestea își luau concediu de odihnă și mergeau să lucreze în străinătate. Practic, asistentele primeau salariu atât din România, cât și din Germania.

„O asistentă de la spital îşi luase, teoretic, concediu de odihnă, practic nu, şi a plecat la muncă în Germania. Am sunat-o şi am rugat-o să vină a doua zi la mine şi mi-a spus că nu poate să vină, că este în Germania, la lucru. Nu avea cererea de concediu înregistrată la spital, ci era lăsată la şefa dânsei, şi în cazul în care cineva se sesiza, doar atunci ar fi înregistrat-o. Realitatea este că a doua zi a revenit în ţară şi m-a sunat că poate să vină la mine. I-am spus că nu mai este necesar, că am dovedit ce voiam să dovedesc”, a spus Claudiu Buciu, pentru Expressdebanat.ro.

Primarul a declarat că toate aceste lucruri se întâmplau de mai mult timp la Spitalul Municipal din Lugoj.

„Am înţeles că era o practică în spital. Sper să nu mai existe această practică, în care unele asistente plecau, pe rând, la muncă în Germania pentru a-şi rotunji veniturile, iar colegele le ţineau locul, pentru că nici nu doreau să îşi strice concediul de odihnă cu aceste plecări în Germania. Se înlocuiau pe rând şi făceau unele şi treaba altora în cadrul spitalului. Ele nu figurau în concediu la spital, dar erau plecate în străinătate”, a mai declarat Buciu, pentru Expressdebanat.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`