O femeie din Aiud a murit în urma unui accident, sâmbătă seara. Aceasta a fost lovită mortal, în timp ce se afla pe trecerea de pietoni, de către o maşină şi a fost aruncată în aer zeci de metri.
În urma impactului, a căzut la circa 20 de metri de locul în care a fost lovită. Se poate observa din imagini că femeia de 45 de ani a alergat pe trecerea de pietoni, iar maşina care a lovit-o aveaviteză foarte mare.
Potrivit IPJ Alba, accidentul s-a produs în jurul orei 20:30. Mașina era condusă de un tânăr de 24 de ani. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Victima a fost transportată în stare gravă la spital, dar nu a mai putut fi salvată.
Între timp, s-a aflat și cine era femeia care a murit în cumplitul accident, de petrecerea de pietoni din Aiud: Este vorba deun cadru medical la Spitalul Municipal din Aiud.
Reprezentanții insituției medicale au postat duminică, pe Facebook, un mesaj emoționant în care transmit condoleanțe familiei greu încercate în aceste momente.
”Colectivul Spitalului Municipal Aiud este in doliu la stingerea brusca si tragica din viata a colegei noastre doamna B. V. L. în urma unui accident aseară la ora 20.30. Condoleanțe familei greu încercate. Dumnezeu s-o odihnească”, au scris reprezentanții Spitalului din Aiud, pe pagina de Facebook a instituției sanitare.
Colectivul Spitalului Municipal Aiud este in doliu la stingerea brusca si tragica din viata a colegei noastre Doamna…
Publicată de Spitalul Municipal Aiud peSâmbătă, 26 septembrie 2020
Impact fatal pe trecerea de pietoni în Aiud: O femeie a fost aruncată în aer zeci de metri. Momentul surprins de o cameră de supraveghere (Atenție VIDEO tulburător)