Hală de depozitare din Alba, în care funcţionau şi o firmă de curierat şi un service auto, distrusă de un incendiu

Hală de depozitare din Alba, în care funcţionau şi o firmă de curierat şi un service auto, distrusă de un incendiu
foto simbol: Pixabay.com

O hală de depozitare din Alba Iulia, spaţiu în care funcţionau şi o firmă de curierat şi un service auto, a fost distrusă într-un incendiu produs în noaptea de marţi spre miercuri.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Radu Botezan, citat de Agerpres, incendiul s-a manifestat generalizat pe aproximativ 500 de metri pătraţi la întreg depozitul.

„În incendiu au fost afectaţi aproximativ 500 metri pătraţi de hală depozitare, în interiorul căreia se aflau trei compartimente: în primul, pe aproximativ 300 metri pătraţi, erau depozitate frigidere şi aparatură electrocasnică, în al doilea compartiment, pe aproximativ 150 metri pătraţi, funcţiona o firmă de curierat, iar în al treilea compartiment funcţiona un service auto. Incendiul s-a soldat doar cu pagube materiale, fără victime”, a declarat Radu Botezan.

La fața locului au intervenit mai multe autospeciale cu apă şi spumă şi cu două autoscări mecanice.

Conducerea si coordonarea acţiunii de intervenţie a aparţinut şefului ISU Alba, Ovidiu Costea. Totodată, la faţa locului s-a deplasat şi prefectul Nicolae Albu.

Pe 19 ianuarie a mai avut loc un incendiu, urmat de o explozie, în apropierea sediului Detaşamentului de Pompieri Alba Iulia, la o societate care încarcă butelii cu butangaz. Două persoane au fost atunci rănite. Focul a fost observat, la vremea respectivă, înaintea apelului la 112, de către pompierii din tura de serviciu.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`