Un microbuz a părăsit partea carosabila şi a lovit un copac, pe raza localităţii componente Drăgoieni, județul Gorj, cinci persoane fiind rănite.
La faţa locului s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare, o ambulanţă SMURD şi o autospecială pentru transport victime multiple din cadrul ISU Gorj, precum şi două ambulanţe din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj, echipajele de intervenţie constatând că, din şase ocupanţi ai autovehiculului, unul a rămas încarcerat, iar alţi patru au suferit multiple leziuni, informează, miercuri, 08 mai, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj.
„S-a intervenit pentru extragerea din autovehicul a persoanei încarcerate, concomitent cu acordarea primului ajutor calificat pentru celelalte patru. Intervenţia este în dinamică. Din informaţiile pe care le am în acest moment, victimele sunt două persoane de sex feminin şi trei persoane de sex masculin, toate conştiente şi cooperante”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim, conform Agerpres.