Furt de 20.000 de lei înscenat de doi tineri din București / Adevărul a fost aflat de autorități

Publicat: 11 05. 2023, 20:19
Sursa foto: Freepik

Doi tineri din Capitală au încercat să își însceneze un furt, însă scenariul acestora nu a funcționat, pentru că autoritățile s-au prins că hoții erau chiar victimele. Aceștia au reclamat suma de 20.000 de lei.

Și-au înscenat furtul, dar au fost prinși de polițiști

Autoritățile au fost avertizate miercuri, 10 mai, cu privire la faptul persoane necunoscute i-au furat unui bărbat, care își alimenta autoturismul cu combustibil într-o benzinărie din Buzău, suma de 20.000 de lei, chiar din mașină.

Bărbatul alimenta o mașină care aparținea societății la care acesta lucrează, suma furată reprezentând încasările făcute în ziua respectivă. Autoritățile au deschis o anchetă, în urma sesizării primite. În urma anchetei, polițiștii au aflat că cele reclamate nu se confirmă.

„În ziua de 10 mai 2023, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au fost sesizaţi de către un tânăr de 20 de ani, din Bucureşti, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras o sumă de bani din autoutilitara pe care o conducea, proprietate a societăţii comerciale la care este angajat. Din investigaţiile efectuate de către poliţişti a reieşit că, de fapt, apelantul, împreună cu un alt angajat al societăţii comerciale, un bucureştean de 25 de ani, ar fi protagoniştii sustragerii banilor”, a transmis IPJ Buzău pentru Agerpres.

Cei doi indivizi trebuiau să împartă cei 20.000 de lei, însă, datorită autorităților, prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

Tinerii sunt acum cercetați pentru furt.