Operaţiunile de stingere a incendiului de vegetaţie din localitatea Racoviţa, județul Vâlcea, au fost reluate cu forţe sporite marţi, 03 septembrie. Peste 100 de pompieri, pădurari şi voluntari acționează în zonă.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea au precizat că flăcările s-au extins de la 10 hectare, luni seara, la circa 40 de hectare pe timpul nopţii.
În mare parte este vorba de teren forestier, într-o pădure mixtă de foioase şi răşinoase aflată în zona muntoasă, la o cotă de peste 600 metri, zona fiind greu accesibilă, scrie Agerpres.
„Pompierii militari vâlceni intervin, începând cu ora 7,00, cu patru autospeciale de stingere, o cisternă de 1.500 de litri şi o autospecială pentru munca operativă, pentru stingerea incendiului izbucnit la vegetaţie uscată şi fond forestier, în data de 2 septembrie, în localitatea Racoviţa. Forţele care acţionează în aceste momente sunt ISU cu 33 de pompieri militari, Ocolul Silvic Cozia-Negoiu cu şase lucrători şi trei voluntari, Obştea Drăgăneşti-Olt Văratica cu 10 persoane, Ocolul Silvic Călimăneşti cu 17 persoane, precum şi SVSU Racoviţa şi SVSU Boişoara cu 40 de persoane. Suprafaţa afecată la ora 9,00 era de aproximativ 40 de hectare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Sorin Albinaru.
Acesta a mai precizat că pompierii au acţionat pe timpul nopţii pentru protejarea locuinţelor din apropiere, iar în jurul prânzului este aşteptat să sosească şi elicopterul solicitat la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).