Femeia care și-a abandonat fiul nou-născut peAleea Fizicienilordin sectorul 3 al Capitalei, la începutul acestei săptămâni, a fost plasatăsub control judiciar pentru 60 de zile și urmează să fie supusă unei expertize psihiatrice.
Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă laomor.
Cristina, proasăta mămică, care a încercat să scape de băiețelul ei, arede 27 de ani, este dinBucurești șilocuiește, cu chirie, la un bloc distanță de locul în care și-a aruncat copilul, cu două zile înainte de Crăciun, când afară erau numai 3 grade.
Ea a crescutîntr-o casă de copii și mai are trei copii, aflați și ei în centre de plasament. Din păcate, nimeni nu știa că este însărcinată, pentru că nuapărea în nici o evidență medicală.
Potrivit știrileprotv.ro,ultimul copil pe care i-a încredinţat statului ar fi fost născut chiar anul acesta, în ianuarie. După ce şi-a abandonat cel de-al patrulea bebeluș, femeia ar fi ieşit la cumpărături, spun vecinii.
Marți, 22 decembrie, prin apel 112, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a fost sesizată cu privire la găsirea unui copil abandonat. La față locului s-au deplasat polițiștiiși un echipaj deprim ajutor. Copilul a fost preluat și transportat la spital, unde deși era înghețat și născut prematur.