Fabrică de confecții din Sibiu, devenită focar de COVID-19, închisă temporar: 25 de angajați internați, 215 sunt în izolare, 360 de membri ai familiilor lor, în carantină

Publicat: 19 08. 2020, 15:33
Foto: Hepta

Focar de Covid-19 la o fabrică de confecții din județul Sibiu. Potrivit Instituției Prefectului, 25 de persoane infectate sunt internate, iar alte peste 200 sunt în izolare. Fabrica a fost închisă temporar.

O fabrică din Sibiu, închisă din infectării angajaților cu SARS-CoV-2

O fabrică de confecții din Sibiu s-a transformat în focar de coronavirus, după ce 25 de angajați au fost testați pozitiv, iar alți 215 colegi ai lor au fost trimiși în izolare la domiciliu.

De asemenea, 360 de membri ai familiilor celor din care lucrează în fabrică au fost nevoiţi să stea în carantină la domiciliu.

Activitatea fabricii a fost suspendată pentru 16 zile, după un control al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Sibiu.

Cei 25 de salariați sunt internați în trei spitale din județ, iar starea lor este bună.

„Vă informăm că în ceea ce priveşte situaţia epidemiologică în cadrul societăţii producătoare de confecţii din judeţul Sibiu, Direcţia de Sănătate Publică Sibiu, a înaintat către Instituţia Prefectului raportul anchetei epidemiologice efectuate în cadrul focarului depistat în data de 08.08.2020 în cadrul acestei societăţi. În urma raportului anchetei epidemiologice, focarul de infecţie a evoluat cu 25 de cazuri confirmate pozitiv(…), identificate în perioada 30.07.2020 – 09.08.2020. În ceea ce priveşte măsurile dispuse de Direcţia de Sănătate Publică Sibiu, s-au izolat în spitale cazurile pozitive (…), s-a dispus carantina la domiciliu pentru 215 contacţi de serviciu şi 360 persoane din familiile acestora. De asemenea activitatea societăţii s-a suspendat în perioada 08.08.2020 – 21.08.2020, urmând ca în 21.08.2020 Serviciul de Control în Sănătate Publică să verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile de reluare a activităţii în data de 24.08.2020”, se arată în comunicatul citat.

Fabrica unde a fost focarul de infecţie a fost dezinfectată cu o firmă autorizată, precizează Instituţia Prefectului Sibiu.

Bilanțul cazurilor de Covid-19 în județul Sibiu

Județul Sibiu are, de la începutul epidemiei de coronavirus, 1230 de cazuri de infectare, șapte dintre acestea depistate în ultimele 24 de ore.

Cu 228 de cazuri nou confirmate de COVID-19, Bucureștiul a ajuns la un bilanț general de 8.906 de îmbolnăviri depistate și este cea mai afectată zonă de SARS-Co
V-2. Într-un așa-zis Top 5negativ al numărului total de persoane diagnosticate cu infecție cu coronavirus, Capitala este urmată de județeleSuceava (4.996), Argeș (4.663), Brașov (4.029) și Prahova (3.345).

La nivel național, Grupul de Comunicare Strategică (GCS)anunță, miercuri, că în ultimele 24 de ore, la nivel național, au fost confirmate 1.409 de noi cazuri deCOVID-19, dintr-un total de 24.307de teste efectuate în același interval. De asemenea, distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 624 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. 32 de pacienți cuCOVID-19au decedat de marți până miercuri, ora 13.00. În acest moment, la ATI sunt internate 480 de persoane testate pozitiv cu noulcoronavirus.

România dispune, la ora actuală, de 1.034 depaturi terapie intensivăcu dotare completă pentru patologie COVID-19, a anunțat, luni, Nelu Tătaru, ministrul Sănătății. Este o creștere semnificartivă, ținând cont că în urmă cu trei săptămâni aveam doar 840 de paturi la ATI pentru cei infectați cu SARS-C0V-2.

În contextul numărului mare de îmbolnăviri cu SARS-CoV-2, amintim căstarea de alertă a fost prelungităcu încă 30 de zile.