EXCLUSIV // Masca ar putea deveni obligatorie în spațiile publice deschise din județul Galați. Instituția Prefectului, pentru B1.RO: Măsura va fi votată în CJSU
EXCLSUIV // Masca ar putea deveni obligatorie în toate spațiile publice deschise din județul Galați, așa cum au declarat reprezentanții Instituției Prefectului pentru B1.RO. Deocamdată măsura a fost discutată în cadrul CJSU, urmând să fie supusă votării, cel mai probabil,în cursul zilei de astăzi. Județul Galați ar deveni astfel al treilea județ, după Argeș și Dâmbovița, unde se impune purtarea măștii de protecție, inclusiv în toate spațiile publice deschise, pe fondul creșterii foacarelor de coronavirus.
“Se disctă despre acest lucru. A avut loc o ședință de CJSU cu privire la această temă. Încă nu a fost luată o decizie prin vot asupra instalării acestei măsuri, dar cel mai probabil că se va petrece acest lucru în după amiaza zilei de azi. O sa revenim si noi cu o informare legată de acest subiect. Deocamdată este la nivel de discuție, nu la nivel de certitudine. Trebuie să se voteze, să se scrie hotărârea iar apoi va deveni oficial”, au precizat reprezentanții Instituției Prefectului pentru B1.RO.
Masca, obligatorie în spații publice deschise din Argeș și Dâmbovița
Masca va deveniobligatorie, începând de joi, în toate spațiile publice deschise din Dâmbovița, devenit un județ roșu după creșterea numărului de infectări. Astfel, masca va deveni obligatorie pe tot parcursul zilei în toate spațiile publice deschise – piețe, târguri, oboare. În plus, comercianții din aceste spații vor fi obligați să poarte mănuși.
În Dâmbovița au fost raportate de la debutul epidemiei 1682 de cazuri, în ultimele zile fiind constatată o creștere accelerată a infectărilor în județ.
Începând de miercuri, masca este obligatorie și în spaţii deschise, aglomerate din județul Argeș. Alte măsuri anunțate de Prefectul Județului Argeș vizează închiderea activitățilorcomerciale, inclusiv evenimentelorprivate (și drive in) la ora 22.00, respectiv ora 23.00 în weekend. Totodată, sunt interzise dansurile/jocurile la orice eveniment (sunt permise doar pentru persoane din aceiași familie!)
Creșterea numărului de cazuri de coronavirus în România
În ultimele 24 de ore au fost raportate 1.182 de noi îmbolnăviri de COVID-19. Potrivit datelor transmise miercuri de Grupul de Comunicare Strategică, bilanțul a ajuns la 48.235. În ultima zi au fost raportate 30 decese cu COVID-19. Numărul de teste efectuate a fost de 22.529.
Până astăzi, 29 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate48.235 cazuride persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
26.446 de pacienți au fost declarați vindecați și 3.870 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.