Evenimentul care i-a adus sfârșitul. Un tânăr de 22 de ani a murit după ce a fost înjunghiat la o petrecere
Sâmbătă noaptea un tânăr, în vârstă de 22 de ani, și-a găsit sfârșitul. Bărbatul a fost înjunghiat la o petrecere care a avut loc în comuna Dumbrava, din județul Prahova. Principalul suspect a fost reținut de procuroi, sub acuzația de omor. Disputa ar fi pornit de la o serie de motive minore, informează Digi 24.
Petrecere cu omor în județul Prahova
Un tânăr de 22 de ani și-a pierdut viața, după ce a fost înjunghiat mortal la o petrecere. Bărbatul participa la o petrecere organizată în comuna Dumbrava, alături de mai mulți prieteni, când tinerii ar fi început să se certe de la o serie de motive minore, după cum a precizat purtătorul de cuvând al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, Otilia Iosifescu.
Disputa însă a degenerat rapid, iar unul dintre bărbații prezenți la eveniment l-a înjunghiat pe tânărul de 22 de ani cu un chuțit, în zona absomenului. Victima a decedat în drum spre spital, precizează sursa citată mai sus.
Tinerii, depistați și duși la audieri
Patru tineri, dintre cei prezenți la eveniment, au fost depistați de organele legii și duși la audieri. Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore, sub acuzația de omor și va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.