Două persoane la spital, după ce s-au răsturnat cu mașina într-o curte

Două persoane la spital, după ce s-au răsturnat cu mașina într-o curte
Foto simbol: Facebook @ SMURD

O mașină a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat într-o curte din localitatea Merișani, miercuri, pe DN 7C, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, potrivit Agerpres.

Mașina s-a răsturnat într-o curte după ce a ieșit de pe șosea

Cele două persoane care se aflau în mașină, un bărbat de 51 de ani și o femeie de 49, au fost rănite în accident.

„Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş s-a stabilit că un bărbat de 51 de ani, din Băiculeşti, care conducea un autoturism pe DN 7C, din direcţia Curtea de Argeş către Piteşti, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă, intrând într-un stâlp de electricitate şi în gardul unui imobil, răsturnându-se pe plafon, în curtea unei gospodării”, a precizat IPJ Argeș.

Cele două persoane rănite au fost transportate la spital

Bărbatul și femeia au fost duși la spital.

„Echipajele SMURD şi SAJ au preluat şi transportat la spital două persoane. A fost vorba despre un bărbat preluat de către echipajul SAJ şi o femeie cu vârsta de 49 de ani, care prezenta răni în zona capului şi a fost preluată de către paramedicii SMURD”, au declarat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș.

A fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`