Două persoane din Mureș, reţinute pentru şantaj şi luare de mită

Două persoane din Mureș, reţinute pentru şantaj şi luare de mită

Autoritățile au efectuat, marți, percheziții într-un dosar de şantaj şi luare de mită, care implică şi un angajat al unei instituţii publice, în urma cărora două persoane au fost reţinute, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş.

”La data de 6 octombrie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, au desfăşurat două percheziţii, în judeţul Mureş, la persoane bănuite de şantaj şi luare de mită”, se menționează într-un comunicat de presă IPJ Mureş.

În fapt, un bărbat ar fi determinat o angajată a unei instituţii publice să-i pună la dispoziţie anumite documente, în baza cărora ar fi identificat mai multe persoane, ale căror bunuri erau supuse executării silite. Astfel că, în baza informaţiilor obţinute şi prin atribuirea de calităţi oficiale, ar fi şantajat victimele, în vederea executării silite a bunurilor.

”În baza probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de cele două persoane în cauză”, menționează sursa citată, transmite Agerpres.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, iar la percheziţii au participat şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`