Două persoane au murit, iar una a fost rănită într-un accident produs luni seara, în județul Iași

Publicat: 08 02. 2021, 19:56

Două persoane au murit, iar una a fost grav rănită în cursul serii de luni, într-un accident rutier produs în județul Iași. Impactul a avut loc în localitatea Ciurbești, comuna Miroslava, după cum a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași, potrivit Agerpres.

În accident au fost implicate două autoturisme, iar din păcate două persoane și-au pierdut viața în urma impactului.

Accident mortal în județul Iași

La fața locului au intervenit echipajele medicale și un echipaj de descarcerare. Două dintre victimele erau inconștiente și încarcerate, în timp ce cea de-a treia era conștientă și neîncarcerată, menționează sursa citată.

Ulterior, echipajul medical al Serviciului de Ambulanță, prezent la fața locului, a anunțat decesul celor două persoane, fiind vorba despre doi bărbați.

Autoritățile urmează să stabilească cazuele producerii acidentului.