Două adolescente din Neamț au ajuns de urgență la spital cu arsuri, după ce s-au urcat pe un tren de marfă
Două adolescente din Neamț, în vârstă de 14 și respectiv 15 ani au suferit arsuri și au ajuns de urgență la spital, după ce s-au urcat pe un tren de marfă din stația Roman.
Alături de ele se mai afla o minoră, aceasta s-a urcat și ea pe tren, dar din fericire a reușit să scape nevătămată.
Două adolescente din Neamț, de urgență la spital cu arsuri
Cele două fete s-au urcat pe un tren de marfă din stația Roman. Una dintre ele a suferit arsuri la nivelul brațelor, în timp ce a doua minoră s-a ales cu hainele făcute scrum.
„Până la sosirea forţelor de intervenţie, adolescentele au fost degajate de pe trenul de marfă pe care se aflau.
Toate cele trei persoane sunt asistate de către echipajele medicale aflate la faţa locului, două dintre acestea prezentând arsuri.
Cele trei fete sunt conştiente şi cooperante. O adolescentă de 15 ani prezintă arsuri la membrele drepte (superior şi inferior), fiind asistată de către echipajul SAJ, o adolescentă de 14 ani prezintă arsuri pe haine, iar a treia persoană de 13 ani nu prezintă arsuri sau alte efecte”, au precizat reprezentanții ISU Neamț, potrivit Agerpres.
În acest caz, s-a deschis un dosar penal și se efectuează cercetări pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a petrecut accidentul.