Doi elevi dintr-un liceu din Piatra-Neamț, prinși în timp ce făceau sex în baie. În ce ipostază au fost descoperiți

Publicat: 19 01. 2022, 21:23
Foto: Pixabay

Imagini cu doi elevi care făceau sex în baia unei școli au apărut pe internet în această săptămână, eveniment care i-au determinat pe polițiștii de la IPJ Neamț să demareze miercuri o anchetă penală.

În video, fata apare în timp ce-i face sex oral puștiului, care se afla în picioare.

„Astăzi, 19 ianuarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ şi cei ai Biroului de Siguranţă Şcolară s-au sesizat din oficiu şi efectuează verificări în vederea stabilirii, cu exactitate, a situaţiei de fapt, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun conform competenţelor”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Ministerul Educației, sesizat în urma actului sexual din liceu

Episodul sexual a fost consumat în Colegiul Economic din Piatra-Neamț.

Inspectorul școlar general Mihai Obreja a confirmat incidentul din baia liceului. Mai departe, Obreja a transmis o informare la Ministerul Educației.

„Am discutat cu directoarea şcolii şi mi-a confirmat că acolo s-a petrecut un eveniment şi au anunţat poliţia. Am anunţat şi eu Biroul Poliţiei Siguranţă Şcolară şi mi-a confirmat că fac cercetări la liceu. Am comunicat la Ministerul Educaţiei că se fac cercetări de către poliţişti şi vom face şi noi cercetări. Nu studiem cazul ca atare, ci studiem ce a făcut conducerea şcolii, profesorii”, a transmis Obreja, pentru Agerpres.

Elevii riscă să fie exmatriculați, potrivit inspectorului școlar.