Mai multe schelete umane au fost descoperite în curtea Spitalului nr. 2 din Vaslui, în timpul unor săpături efectuate pentru lucrări de excavare. Descoperirea a ridicat întrebări despre posibilitatea ca în zonă să fi fost un vechi cimitir.
Conducerea Muzeului Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui a afirmat că în curtea spitalului au fost găsite 13 schelete în total, inclusiv 12 adulți și un copil. Se presupune că zona ar putea fi un vechi cimitir, datorită modului în care scheletele sunt poziționate. Cu toate acestea, se așteaptă analizele arheologice pentru a confirma orice bănuială.
„În acest moment, săpătura de supraveghere s-a transformat într-o săpătură preventivă, pe cale de consecinţă, ne vom organiza în aşa fel încât să facem această lucrare pentru a putea descărca arheologic zona. Se pare că sunt două nivele de înhumare, unul contemporan şi unul de tip medieval, însă toate aceste lucruri se pot spune doar după ce se vor face analizele specifice, ca să ne putem da seama exact din ce perioadă sunt. În niciun caz aici nu a fost o groapă comună. Scheletele sunt aşezate într-un anumit fel, sunt urme de sicriu. Este vorba doar de un cimitir”, a declarat directorul Muzeului Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui, Ramona Mocanu.
Lucrările de construcție ale spitalului sunt sistate pe o perioada nedeterminată, pentru desfășurarea activităţilor de descărcare arheologică. Specialiștii vor efectua scanări magnetometrice pentru a asigura acuratețea cercetării, potrivit Știrile ProTv.
Constructorul care a inițiat săpăturile a raportat găsirea unui schelet uman, ulterior descoperindu-se și restul scheletelor. În urma acestui incident, poliția a început o anchetă și a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.