Dâmbovița: Se închid restaurantele, cafenelele și sălile de jocuri de noroc

Dâmbovița: Se închid restaurantele, cafenelele și sălile de jocuri de noroc
Sursa Foto: Alexandra Koch/Pixabay

Începând de miercuri,9 septembrie, restaurantele, cafenelelor care operează în interior, dar și sălile de jocuri de noroc se închid în 9 localități din județul Dâmbovița. Hotărârea a fost luată deComitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta Dambovița din cauza numărului alarmant de cazuri noi de infectare cu COVID-19 din ultimele 14 zile.

Măsura este valabilă până pe15 septembrie în localități: Brănesti, Butimanu, Cornești, Glodeni, Malu cu Flori, Niculești, Ocnița, Tătărani și Vulcana Pandele”.

„Membrii C.J.S.U. au adoptat Hotărârea nr. 23 din 08.09.2020, privind restricționarea, în sensul interzicerii activităților cu publicul a operatorilor economici care desfășoară următoarele tipuri de servicii: preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, restaurante și cafenele din interiorul clădirilor, precum și a activități operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, pentru următoarele localități: Brănești, Butimanu, Cornești, Glodeni, Malu cu Flori, Niculesti, Ocnita, Tătărani și Vulcana Pandele”, potrivit comunicatului transmis de Prefectura Dâmbovița.

Restaurantele se închid și în Arad

Începând de miercuri, 9 septembrie, restaurantele și cafenelele din 15 localități alejudețului Arad se închid pentru următoarele 7 zile, din cauza creșterii alarmante a infectărilor cu COVID-19 din ultimele 14 zile.

Hotărârea a fost luată deComitetul Județean pentru Situații de Urgență Arad și vizeazătoțioperatoriieconomici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, din următoarele localități: Ineu, Sebiș, Almaș, Archiș, Bârsa, Buteni, Cărand, Conop, Dezna, Gurahonț, Pleșcuța, Seleuș, Șofronea, Tauț și Vârfurile.

„Având în vedere incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile din localitățile județului Arad unde a fost depășit pragul de 1,5/1.000 locuitori, se dispune suspendarea activității cu publicul, pe o durată de 7 zile (începând cu data de 09.09.2020 și până data de 15.09.2020 orele 2400), a tuturor operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, din următoarele localități: Ineu, Sebiș, Almaș, Archiș, Bârsa, Buteni, Cărand, Conop, Dezna, Gurahonț, Pleșcuța, Seleuș, Șofronea, Tauț și Vârfurile”, a transmis CJSU Arad.

Restaurantele s-au deschis pe 1 septembrie

De marți, 1 septembrie,restaurantele și cafenelele care servesc în interior s-au deschis.Reluarea activității, însă, se face în condiții speciale, dată fiind epidemia de coronavirus, și doar în județele în care incidenţa cumulată a îmbolnăvirilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori. Autoritățile au stabilit mai multe norme sanitare, menite să prevină răspândirea SARS-CoV-2 printre angajați și clienți. Barurile, cluburile şi discotecile rămân închise.

Guvernul Orban a decis redeschiderea restaurantelor din 1 septembrie.

„E necesară această măsură pentru că altfel riscăm să distrugem complet acest sector economic. Deschiderea restaurantelor este un «must», o necesitate din punct de vedere economic pentru că altfel riscăm să-i falimentăm pe cei mai mulți dintre ei”, a argumentat premierul.

Au fost stabilite, însă, norme de protecție sanitară pentru desfășurarea activității.

Reguli în restaurante și cafenele:

  1. angajații trebuie să poarte mască și mănuși
  2. la intrare, pe mese și la grupurile sanitare trebuie să existe dispozitive cu dezinfectant
  3. mesele vor fi ocupate pe bază de rezervare sau prin înscrierea în registru la intrarea în restaurant (cel puțin o persoană de la masă trebuie să-și dea datele de contact)
  4. intrarea se face pe baza unui triaj observaţional. Persoane cu semne de afecţiune respiratorie nu vor fi primite
  5. distanţă de minimum 2 metri între mese
  6. o masă va putea fi ocupată, iar următoarea va rămâne liberă
  7. maximum 6 persoane la o masă (cu excepția cazului în care sunt membri ai aceleiași familii)
  8. unde se poate, trebuie organizate culoare unice pentru circulaţia clienţilor
  9. unde este posibil, se vor folosi meniuri de unică folosință
  10. meniurile, olivierele şi solniţele nu vor fi mutate de pe o masă pe alta şi se dezinfectează după fiecare client
  11. nu se poate mânca/ bea la bar și nici în picioare
  12. dansul e interzis
  13. clienții trebuie să poarte mască atunci când se ridică de la masă
  14. unde plata se face la casa de marcat, trebuie instalate panouri de protecție din plexiglas
  15. se recomandă aerisirea cât mai frecventă a încăperilor
Urmăriți B1TV.ro și pe
`