Cum a reușit un sat din România să strângă 75.000 de like-uri cu o singură poză

Publicat: 18 05. 2023, 12:49
Actualizat: 18 05. 2023, 12:55

O româncă a postat pe internet o imagine cu un peisaj dintr-un sat din România iar câteva zeci de mii de oameni din întreaga lume au rămas surprinși de frumusețea locului.

Cum arată satul din România, faimos pe internet

Gabriela Nicoleta este românca, care reușit să facă satul Şirnea din comuna Fundata, judeţul Braşov, faimos pe internet. Imaginea din Şirnea a făcut înconjurul lumii şi a strâns mai mult de 75.000 de like-uri.

Oamenii de peste hotare au fost fascinați de peisaj, iar mulţi dintre aceştia au spus că şi-ar dori să locuiască aici. În imagine, Nicoleta a surprins o cabană din lemn, înconjurată de verdeaţă şi dealuri.

„Ne-au plăcut foarte mult peisajul, liniştea şi ne-au adus aminte de copilărie, de serile petrecute la bunici. Am primit o notificare ca o sugestie să mă înscriu în acel grup. Şi am ales o locaţie de la mine din ţară care îmi place şi asta a fost, Fundata”, a spus Gabriela Nicoleta.

Fotografia a fost publicată pe un grup creat în timpul pandemiei, iar scopul declarat a fost acela de a-i face pe oameni să se simtă mai puţin singuri şi izolaţi, potrivit observatornews.ro.