Criză de medicamente la Spitalul de Boli Infecţioase din Iași. Pacienții COVID primesc doar jumătate din schema de tratament

Publicat: 13 10. 2021, 08:58
Actualizat: 13 10. 2021, 14:36
Foto: Hepta.ro / DPA Images / Mohd Khairul Fikiri Osman

Situație disperată la Spitalul de Boli Infecţioase din Iași. Medicii susțin că unitatea nu mai are suficiente medicamente pentru tratarea Covid, iar bolnavii internați primesc din această cauză doar jumătate din schema normală, scrie Ziarul de Iași.

Criza medicamentelor este cunoscută de către conducerea DSP Iaşi care precizează că instituția nu se aștepta la un val atât de mare de împolnăviri.

„Criza medicamentelor, una foarte gravă, este generată de cazurile pe care le avem, pentru că nimeni nu s-a aşteptat, nu a estimat o astfel de gravitate. Ne-am aşteptat la o incidenţă crescută, dar la o gravitate atât de mare încât să blocheze toată capacitatea noastră de oxigenoterapie şi de Terapie Intensivă nu ne-am aşteptat, mai ales că am mizat pe faptul că o parte din populaţie se va vaccina. Din păcate, mult prea puţini au făcut-o“, a declarat dr. Vasile Cepoi, directorul DSP Iaşi.

În județul Iași s-au anunțat marți 757 de cazuri noi de infectare şi 27 de morţi confirmaţi cu Covid-19.

„De data aceasta vorbim şi de medicamente. Medicamentele la care eu fac referire, şi aici mă refer la Remdesivir şi Tocilizumab, se aduc prin grija Ministerului Sănătăţii, care le repartizează spre zonele COVID. Cât repartizează, atât consumăm. În momentul de faţă, la Spitalul de Boli Infecţioase sunt probleme în a avea cantităţi suficiente. Mai exact, ne punem problema dacă putem să dăm o cură completă, de cinci, şapte, până la nouă zile, în unele cazuri, de Remdesivir, sau dăm un număr mai mic de zile, pentru că trebuie să ne ajungă şi pentru alţi pacienţi. Aceste medicamente sunt absolut necesare pentru pacienţii cu forme grave, care necesită administrare de oxigen. Celelalte medicamente din schema de tratament există“, susține Carmen Dorobăţ, medic primar şi specialist în boli infecţioase.