Criza Covid. Județul Ilfov, oficial în scenariu roșu: regulile noi pe care trebuie să le respecte cetățenii
Potrivit Hotărârii 52, publicate pe site-ul Prefecturii Ilfov, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ilfov a decis ca începând de luni, 23 noiembrie, ora 20.00, până pe 6 decembrie, ora 20.00, întregul județ să fie inclus în scenariul roșu, ceea ce presupune aplicarea unor restricții pentru „localitățile în care nu este instituită carantina zonală”.
Județul Ilfov, în scenariu roșu
Impunerea carantinei în județul Ilfov a fost luată ca urmare a faptului că rata de incidență cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este de 8,13 la mia de locuitori.
Astfel, cinematografele, sălile de spectacole și restaurantele la interior rămân închise, iar activitatea cu publicul pentru firmele din domeniul jocurilor de noroc este și ea interzisă.
„Nu înseamnă carantină, este o diferență enormă. Astăzi, la ora 20.00, a expirat Hotărârea CNSU, dată cu 14 zile în urmă, și trebuia prelungită. Decizia se referă la localitățile care nu sunt în carantină”, a precizat Daniel Zamfir, prefectul județului Ilfov, pentru Libertatea.
Noi reguli pentru cetățeni
În acest context, categoriile de restricții aplicabile „pentru localitățile în care nu este instituită carantina zonală” sunt:
- interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor
- activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități
- interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc
- interzicerea organizării și desfășurării activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte.
Amintim, 11 localităţi din judeţul Ilfov, care se află în vecinatateaBucureştiului, suntîn carantină.Este vorba despre Otopeni, Măgurele, Corbeanca, Popeşti Leordeni, Dobroeşti, Mogoşoaia, Bragadiru, Chiajna, Ciorogârla, Clinceni şi Berceni.
În aceste zone, circulația este interzisă între orele 6.00 și 22.00, cu anumite excepții, și numai dacă se prezintă o declarație pe proprie răspundere sau adeverință de la angajator.
Autoritățile permittranzitarealocalitățilorcarantinate, în baza uneiadeverințe de la angajator saulegitimaţieide serviciusau declarație pe propria răspundere, pentru a ajunge la destinație, fără însă a staționa în zona roșie. De asemenea, în adeverința de angajator trebuie stabilite căile de circulație pentru tranzit.
Traian Berbeceanu, despre carantinarea Capitalei
Luni, Bucureştiul a atins o incidenţă cumulată a infectărilor cu COVID-19 de 6,61 la mia de locuitori (pe ultimele două săptămâni), în creştere faţă de duminică, când rataera de 6,13.
„În Capitală, cel puţin pentru moment, nu se pune problema intrării încarantină”, a declaratTraian Berbeceanu, Prefectul Capitalei, precizând că în afară de incidenţa cumulată, mai sunt analizaţi şi alţi indicatori.
„Nu avem în vedere convocarea Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă! Considerăm că măsurile în vigoare în acest moment sunt suficiente. Dacă le respectăm cu stricteţe, vom putea preveni răspândirea coronavirusului”, a declarat Traian Berbeceanu, prefectul Capitalei, laEuropa FM.
Bucureștiul rămâne pe primul loc în topul infectărilor cu SARS-CoV-2. Potrivit celor mai recente date furnizate de către Grupul de Comunicare Strategică, luni, 4.207 cazuri noi de COVID-19 au fost depistate la nivel național, dintr-un total de 9.938 efectuate în ultimele 24 de ore. Capitala a contabilizat 1307 îmbolnăviri nou confirmate, Municipiul București fiind urmat de județele Brașov – 302 și Constanța – 417.
Afirmațiile prefectului Capitalei au fost întărite, luni, și de premierul României, care spune că există mai mulți indicatori de care se ține cont în luarea unei astfel de decizii, iar totul ține cont de evaluările specialiștilor.
Întrebat dacă există o rată de infectare stabilită, de la care Capitala ar putea fi carantinată, premierul a răspuns: „Sunt mai mulți indicatori care determină decizia de intrare în carantină. Nu există o rată stabilită. Sunt mai mulți parametri. Este o decizie pe care o iau specialiștii, medicii epidemiologi, infecționiști, cei care cunosc foarte bine criteriile în funcție de care se poate lua o astfel de decizie”.