O crimă cu sânge rece a avut loc, joi, încomuna Mogoș, judeţul Alba, unde un bărbati-a tăiat capul fratelui său cu toporul, după o ceartă aprinsă.
Cei doi bărbați se aflau în gospodărie în jurul orei 14:00, c\nd spiritele s-au aprins, iar bărbatul în vărstă de65 de ani a pus mâna peun topor şi l-a lovit pe cel de 71 de ani în neștire. I-a aplicat mai multe lovituri în zona gâtului până când l-a lăsat fără suflare.
Procurorii audispus, la data de 21 august 2020, arestarea preventivă pentru 30 de zile a suspectului și cercetarea sub aspectul săvârșirii infracțiuni de omor.
„În fapt, s-a reţinut că, în data de 20 august 2020, în jurul orelor 14:00, în timp ce se aflau în locuinţa comună din satul Poienile Mogoş, comuna Mogoş, jud. Alba, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, inculpatul s-a înarmat cu un topor şi a lovit-o pe victimă, fratele său în vârstă de 71 de ani, în zona gâtului, în mod repetat, cauzându-i acesteia leziuni traumatice incompatibile cu viaţa”, scrie alba 24.
Se pare conflictului care a dus la fapta criminalăa fost faptul că victima a refuzat să îi dea criminalului bani de băutură.