CORONAVIRUS | Prahova: Rata de infectare a scăzut sub 3 la mia de locuitori în staţiunile Azuga, Buşteni şi Sinaia şi în Ploieşti

Publicat: 28 12. 2020, 15:59
Foto: hepta.ro/ Abaca Press / Utrecht Robin/ABACA

Indicele de infectare cu Covid-19, raportat la o mie de locuitori, a scăzut sub 3 la mie în staţiunile Azuga, Buşteni şi Sinaia, de pe Valea Prahovei, precum şi în cele mai mari oraşe din judeţul Prahova, Ploieşti şi Câmpina.

Ce măsuri anti-Covid-19 vor fi relaxate

Oraşele şi comunele unde indicele de infectare este de sub trei la mie sunt: Ploieşti, Câmpina, Azuga, Băicoi, Boldeşti Scăeni, Buşteni, Sinaia, Adunaţi, Ariceştii Rahtivani, Băneşti, Bărcăneşti, Blejoi, Brazi, Brebu, Bucov, Cărbuneşti, Cornu, Gherghiţa, Gorgota, Lapoş, Măneşti, Olari, Păuleşti, Poienarii Burchii, Poseşti, Puchenii Mari, Sălciile, Scorţeni, Târgşoru Vechi, Telega, Valea Călugărească.

Însă, în aceste localităţi rata de infectare depăşeşte însă 1,5 la o mie de locuitori, iar în aceste condiţii Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, luni, o hotărâre care prevede menţinerea măsurilor restrictive care se aplică, potrivit actelor normative în vigoare localităţilor unde se înregistrează mai multe de 1,5 infectări la mie.

Mai exact, în aceste oraşe şi comune rămâne obligatorie purtarea măştii de protecţie în spaţiile publice. În schimb, va fi permisă activitatea restaurantelor şi cafenelelor din spaţiile interioare, precum şi a cinematografelor, a instituţiilor de spectacole şi a operatorilor din domeniul jocurilor de noroc, la 30% din capacitate.

La nivelul judeţului Prahova, incidenţa cumulată a cazurilor active (din ultimele 14 zile) din judeţ, raportată la o mie de locuitori, este de 1,72.

Cea mai ridicată de infectare pentru ultimele 14 zile s-a înregistrat în comuna Plopu, situată lângă Ploieşti, unde indicele la o mie de locuitori este de 3,68, scrie News.ro.

Bilanțul cazurilor de coronavirus în România

Grupul de Comunicare Strategică a raportat, luni, 2.620 de cazuri noi de COVID-19 depistate la nivel național. În rândul persoanelor diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate alte 104 decese, iar în secțiile de Terapie Intensivă din țară sunt internați 1.197 de pacienți confirmați cu noul coronavirus.

Până astăzi, 28 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 618.429 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, arată datele comunicate luni de GCS, care a precizat că 543.341 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.620 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distribuția cazurilor de COVID-19, per județe și în Capitală, arată în felul următor: Alba 30 (12.059), Arad 26 (13.820), Argeș 87 (18.217), Bacău 38 (16.001), Bihor 67 (17.399), Bistrița-Năsăud 3 (7.179), Botoșani 29 (8.023), Brașov 24 (24.644), Brăila 20 (8.002), Buzău 21 (8.118), Caraș-Severin 39 (6.167), Călărași 15 (6.142), Cluj 97 (28.890), Constanța 166 (25.523), Covasna 0 (4.937), Dâmbovița 33 (14.417), Dolj 51 (14.883), Galați 72 (15.504), Giurgiu 7 (6.159), Gorj 7 (4.994), Harghita 2 (5.263), Hunedoara 31 (11.356), Ialomița 51 (6.600), Iași 76 (26.455), Ilfov 60 (23.178), Maramureș 46 (10.370), Mehedinți 18 (4.894), Mureș 35 (14.787), Neamț 17 (10.816), Olt 32 (9.253), Prahova 13 (23.519), Satu Mare 0 (6.827), Sălaj 0 (6.099), Sibiu 21 (16.728), Suceava 47 (15.358), Teleorman 15 (7.402), Timiș 97 (25.117), Tulcea 26 (5.253), Vaslui 19 (10.050), Vâlcea 41 (9.626), Vrancea 21 (6.999), Municipiul București are 958 (97.336).