CORONAVIRUS | Masca de protecție devine obligatorie și cele mai multe dintre restaurante se închid în patru localități din județul Sibiu
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Sibiu a decis impunerea unor noi măsuri de restricție în contextul creșterii numărului cazurilor de COVID-19. Astfel, în localitățile Şelimbăr, Cârţişoara, Vurpăr şi Merghindeal devine obligatorie purtarea măștii de protecție și în spațiile publice deschise, iar cele mai multe dintre resuaturante de vor închide. Noile reguli intră în vigoare din 7 octombrie.
Noi măsuri de restricție în patru localități din județul Sibiu
„Începând cu data de 7 octombrie, ora 00.00 până la data de 20 octombrie, ora 24.00 se va institui obligaţia purtării măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura de către toate persoanele aflate pe teritoriul localităţilor Şelimbăr, Cârţişoara, Vurpăr şi Merghindeal prezente în toate spaţiile publice deschise. Se vor excepta de la această măsură copiii cu vârsta mai mică de 5 ani”, a anunțat directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sibiu, Gabriel Budescu, citat de Agerpres.
Totodată, autoritățile locale recomandă ca ceremoniile religioase să aibă loc în curțile bisericilor, cu respectarea regulilor de protecție sanitară și distanțare.
O altă decizie se referă la închideerea restaurantelor din aceste localități, excepție făcând mall-urile și localurile care fac parte din lanțuri multinaționale.
„Începând cu data de 07.10.2020, ora 00:00 până la data de 20.10.2020, ora 24:00, în localităţile Şelimbăr, Cârţişoara, Vurpăr şi Merghindeal, se va interzice organizarea evenimentelor private în cadrul saloanelor de evenimente, funcţionarea restaurantelor, barurilor, cafenelelor şi a cluburilor. Se vor excepta de la această măsură următoarele unităţi din localitatea Şelimbăr: Kaufland – Şoseaua Sibiului, nr. 1A, Shopping City Sibiu – Şoseaua Sibiului, nr. 5, KFC – Şoseaua Sibiului nr. 5, McDonald’s – Şoseaua Sibiului, nr. 1 Fast-Food Yammy Young – Şoseaua Sibiului n.r 5, El Gringo – Şoseaua Sibiului. Vor face excepţie de la această măsură persoanele cazate în unităţi hoteliere, care pot servi masa în cadrul restaurantelor acestora”, se menționează într-un comunicat de presă al Prefecturii Sibiu.
Toate aceste măsuri au fost luate în contextul în care, în aceste localități rata de incidenţă cumulată din ultimele 14 zile a fost între 1,5 și 3 la 1.000 de locuitori.
Situația actualizată a cazurilor de coronavirus în România
Potrivit raportării de marți a Grupului de Comunicare Strategică, de la începutul pandemiei de coronavirus și până în acest moment, în județul Sibiu au fost confirmate 2.441 de cazuri de COVID-19, 55 dintre acestea fiind înregistrate în ultimele 24 de ore.
În ceea ce privește situația la nivel național, România a înregistrat, marți, două recorduri negative – cel mai mare număr al deceselor zilnice de la începutul crizei sanitare, 73, și cel mai mare număr de pacienți cu COVID-19 internați în secțiile de terapie intensivă, 608.
Potrivit celor mai recente date anunțate de autorități, în utimele 24 de ore au fost confirmate 2.121 de cazuri noi de COVID-19 la nivel național. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 518 persoane au fost reconfirmate pozitiv. De la izbucnirea crizei sanitare au fost confirmate 139.612 de îmbolnăviri, iar 109.898 de pacienți au fost declarați vindecați.De asemenea, până în prezent, 5.121 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.