Autoritățile din Galați au decis prelungirea cu 14 zile a carantinei zonale din localitatea Ivești. Instituția Prefectului anunță că în urma solicitării Comitetului Județean pntru Situații de Urgență Galați, Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției a emis ordinul de prelungire a carantinei, care se aplică începând de marți, 27 octombrie, de la ora 5.00.
”Începând cu data de 27.10.2020 ora 05.00, pentru o perioadă de 14 zile se prelungește măsura de carantinare zonală a comunității cuprinsă între străzile Vasile Alecsandri, Victor Ioan Popa și str. Pădurii aferente DJ 254 (str. Blăjerii de Sus) din comuna Ivești, județul Galați. În zona carantinată menționată (…), se aplică în mod corespunzător toate interdicțiile și restricțiile stabilite în perioada stării de alertă, prevăzute în Legea nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare și respectiv Hotărârea de Guvern nr. 856 din 14 octombrie 2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, au transmis reprezentanții Prefecturii Galați.
Pentru evitarea zonei carantinate, autoritățile au stabilit următoarele rute ocolitoare:
D.J. 255 Izvoarele – Slobozia Conachi – Pechea – ieșire D.J. 251 – Costache Negri – Cudalbi – ieșire D.J. 254 – Grivița; D.J. 253 Umbrărești intersecție cu D.J. 254 B – Grivița.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Intrarea sau ieșirea din zona plasată în carantină sunt permise doar în anumite situații: pentru transportul de marfă, materii prime și resurse necesare desfășurării activităților economice și pentru aprovizionarea populației. Totul în baza unor documente justificative.
Persoanele care nu locuiesc în zona carantinată pot intra aici dacă ”desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, sanitar veterinar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor, transporturilor și activităților cu caracter religios”. De asemenea, accesul este permis și pentru voluntarii care asigură alimente, medicamente și bunuri de strictă necesitate, pe baza unei adeverințe eliberată de către Primăria Ivești. Cel mult 15 voluntari pot intra în zonă, iar componența grupului trebuie să rămână neschimbată pe tot parcursul perioadei de carantină.
Totodată, au permisiuna de a intra și ieși din localitatea Ivești și persoanele ce desfășoară activități agricole sau pentru comercializarea produselor agroalimentare, care prezintă o declarație pe propria răspundere.
De asemenea, în zona plasată în carantină există mai multe măsuri obligatorii.
”a) în toate spațiile publice, atât cele interioare cât și cele exterioare este obligatorie purtarea măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura;
b) intrarea-ieșirea persoanelor și vehiculelor în/din localitatea carantinată se va efectua doar prin filtrele instituite de forțele de ordine din cadrul Ministerului Afacerilor Interne;
c) se interzice cu desăvârșire deplasarea persoanelor aflate în izolare / carantină în afara domiciliului, reședinței, ori adresei declarate pentru izolare/carantină în comuna Ivești; monitorizarea respectării acestei măsuri se va efectua permanent prin structurile Ministerului Afacerilor Interne, în baza Planului integrat de acțiune, elaborat de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Galați;
d) este interzisă circulația persoanelor și a vehiculelor în intervalul orar 22.00 – 06.00; excepție fac bolnavii cronici aflați în evidențele unităților sanitare, femeile gravide, urgențele medicale;
e) este permisă deplasarea pentru aprovizionare cu marfă a operatorilor economici de pe raza comunei carantinate în intervalul orar 06.00 – 22.00 pe baza declarației pe proprie răspundere, însoțită după caz, de copie a certificatului de înregistrare fiscală, adeverință de la angajator (în situația în care nu efectuează administratorul societății comerciale deplasarea) și respectiv de documente justificative de achiziție/transport;
f) este interzisă intrarea în zona carantinată a operatorilor economici ce desfășoară activități de curierat și care livrează/preiau comenzi la/de la cetățenii unității administrative-teritorială carantinate; în acest caz, predarea-preluarea coletelor se va efectua în zonele unde sunt amplasate filtrele structurilor Ministerului Afacerilor Interne; administratorii sau deținătorii spațiilor comerciale din zona de carantină vor asigura triajul observațional, măsurarea temperaturii și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru persoanele care intră/ies din spațiul comercial”, se mai arată în informarea transmisă de Prefectura Galați.
CORONAVIRUS | Galați: Carantina din localitatea Ivești a fost prelungită cu încă 14 zile
Comuna Ivești a fost plasată pentru prima dată în carantină pe 13 octombrie.
Recent, un bărbat infectat cu noulcoronavirus, care era izolat la domiciliu în localitate, a încercat să părăsească zona, susținând că trebuie să meargă la cumpărături. El a vrut să iasă din zona carantinată printr-o lizieră de la marginea acesteia, însă a fost prins de o patrulă de jandarmi.