La finalul săptămânii antrioare au fost verificate peste 2.700 de obiective din Bucureşti pentru a vedea cum se respectă normele sanitare impuse pentru prevenirea răspândirii pandemiei de coronavirus. Au fost legitimate şi peste 4.300 de persoane şi s-au controlat 2.300 de mijloace de transport în comun. La finalul acţiunii s-au dat peste 1.500 de amenzi, în valoare de 476.350 lei.
”Şi la acest sfârşit de săptămână, în zilele de sâmbătă şi duminică, Poliţia Capitalei a continuat acţiunile de verificare a modului în care sunt respectate prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Cu sprijinul Jandarmeriei, Poliţiei Locale, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Agenţiei Naţionale Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcţiei de Sănătate Publică, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti, Inspectoratului Teritorial de Muncă au fost verificate peste 2.700 de obiective: pieţe agroalimentare, târguri, complexuri comerciale, mari magazine, dar şi magazine de cartier, terase, mijloace de transport în comun”, a transmis, luni, Poliţia Capitalei, scrie News.ro.
Mai mult, au fost legitimate mai mult de 4.300 de persoane şi în peste 2.300 de mijloace de transport în comun, de suprafaţă, dar şi de subteran au fost efectuate controale.
Astfel că, în urma verificărilor privind modul în care sunt respectate prevederile Legii nr 55 din 2020, au fost constatate şi aplicate peste 1.500 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 476.350 lei.
Poliţia Capitalei a făcut apel la toţi cetăţenii, să respecte măsurile de protecţie împotriva infectării cu virusul COVID-19, să poarte masca de protecţie, să păstreze distanţarea fizică şi să respecte normele sanitare.
”Pe fondul creşterii numărului de cazuri, trebuie să fim conştienţi de datoria pe care o avem toţi faţă de cei din jurul nostru, faţă de familiile noastre, faţă de toţi membri comunităţii”, a mai transmis Poliţia Capitalei.
Amintim că în perioada în care cursurile vor fi suspendate în clase, inspecțiile școlare vor continua să se desfășoare online, potrivit unui anunță făcut, luni dimineața, de către inspectorul școlar adjunct din București Liliana Toderiuc.
Acest anunț a fost făcut în contextul în care Capitala a depășit duminică rata de infectare cu noul coronavirus de 3 la 1000 de locuitori. În această situație a intrat n vigoare scenariul roșu, potrivit căruia școalile și grădinițele se închid pentru două săptămâni, iar activitățile didactice se desfășoară online.
“În condițiile în care intrăm pe învățare online, colegii mei inspectori de specialitate care desfășoară aceste tipuri de inspecție vor intra pe platformă odată cu elevii și cadrele didactice, deci practic vor face inspecția online, și am discutat deja cu dumnealor să aibă în vedere mai ales calitatea lecției în online”, a anunțat inspectorul școlar general adjunct, care a preluat conducerea Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB) câtă vreme Ionel Pușcaș este în concediu medical, fiind diagnosticat cu COVID-19.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, în raportul zilnic, că, de sâmbătă până duminică, 3.920 de persoane au fost depistate pozitiv cu coronavirus, iar 60 dintre pacienții COVID-19 au decedat. Tot în ultimele 24 de ore, 565 oameni au fost reconfirmați cu SARS-CoV-2 în urma retestărilor.
Astfel, bilanțul epidemiei în România a ajuns la 180.388 de îmbolnăviri și 5.872 de victime. În acest moment, 9.984 persoane infectate sunt internate în spitale, din care 749 se află la Terapie Intensivă, cu forme grave ale bolii. 130.894 de pacienți au fost declarați vindecați. Numărul testelor a ajuns la 2.852.186, după prelucrarea a încă 19.507 în ultima zi.