Copil de 3 ani, trimis acasă în prima zi de grădiniță, din cauza comportamentului

Copil de 3 ani, trimis acasă în prima zi de grădiniță, din cauza comportamentului
Sursa foto: Shutterstock

Un copil de 3 ani și șase luni din Bihor a fost trimis acasă de educatoare chiar în prima sa zi de grădiniță. Motivul invocat a fost comportamentul nepotrivit al copilului, care a manifestat violență împotriva colegilor săi. Cazul a generat reacții din partea părinților și a ajuns în atenția Inspectoratului Școlar Județean Bihor, care efectuează o anchetă, relatează Bihon.ro.

Copil de 3 ani, trimis acasă de educatoare după aproape două ore din prima zi de grădiniță

Incidentul a avut loc în prima zi de școală la Grădinița cu Program Prelungit nr. 34 din Oradea. Copilul a fost trimis acasă după doar 1,5-2 ore de la sosirea sa la grădiniță, ceea ce a revoltat părinții.

Potrivit directoarei grădiniței, copilul a manifestat comportament violent, scuipând și lovind colegii săi. În raportul de evaluare inițială se menționează că micuțul petrecea mult timp alături de sora sa mai mare și avea acces frecvent la dispozitive electronice. Specialiștii le-au recomandat părinților să limiteze expunerea copilului la astfel de tehnologii.

Directoarea grădiniței a propus mamei copilului transferul acestuia într-o altă grupă din aceeași grădiniță pentru a-i oferi o șansă de adaptare mai bună. Inițial, mama a fost de acord cu această propunere, dar ulterior nu l-a mai adus pe copil la grădiniță.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`