Colindători bătuți cu topoarele la Suceava, de Anul Nou. Agresorii au venit cu două mașini
Trei colindători au fost snopiți în bătaie chiar de Anul Nou, într-o localitate din Suceava. Două mașini au oprit pe stradă în dreptul lor, iar ocupanții i-au lovit zdravăn cu cozi de topoare.
Victimele au ajuns la spital cu traumatisme cranio-cerebrale, hematoame și plăgi
Colindătorii sunt doi tineri de 17 și 26 de ani, alături de tatăl lor, din localitatea Costana, din Suceava. Oamenii au fost snopiți în bătaie de mai multe persoane, în timp ce mergeau cu uratul de Revelion, arată publicația Știri din Bucovina.
Două mașini au oprit în dreptul lor și i-au snopit în bătaie cu cozile de la topor. La altercație ar fi participat 11 persoane, au stabilit polițiștii.
Tatăl lor, în vârstă de 60 ani, a suferit si o contuzie lombară. Medicii Spitalului Județean Suceava i-au externat, după îngrijiri. Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz.