Coadă uriașă la operele lui Brâncuşi, în Timişoara. Oamenii au venit să vadă expoziția cu patru ore înainte de deschidere: „Este o ocazie unică”
Peste o mie de persoane au stat miercuri, 1 noiembrie, la coadă pentru operele lui Constantin Brâncuşi, în faţa Muzeului Naţional de Artă din Timişoara. Potrivit observatornews.ro, primii oameni s-au aşezat la rând cu patru ore înainte de deschidere.
Cea mai importantă expoziţie dedicată lui Constantin Brâncuşi
Timișoara este decorată în acest an cu înalta distincție de Capitală Culturală Europeană, astfel că expoziţia operelor lui Brâncuşi este cel mai important eveniment din ultima jumătate de secol.
„Sculpturile lui Brâncuşi au fost aduse din mai multe colţuri, şi din România şi din străinătate. Aşa economisim şi timp, şi bani pentru că astăzi e gratis. Suntem cele mai fericite că am ajuns”, a declarat o turistă.
„Este o ocazie unică să vedem toate operele strânse la un loc”, a spus un turist.
Peste o sută de lucrări au fost reunite
În mod normal, un bilet costă 88 de lei, însă intrarea este gratuită în prima zi de miercuri a fiecărei luni. Mai mult decât atât este vacanţă.
„Am venit din Bucureşti, special, în vacanţa copiilor, cu fata mea în vârstă de 17 ani. Avem posibilitatea să-i vedem toate operele într-un singur loc. Românii sunt dornici de artă”, a mai adăugat o turistă.
Expoziția prezintă sculpturi, fotografii și documente de arhivă cu opera celebrului artist.
„Expoziţia Brâncuşi a beneficiat până acum de aproximativ 45.000 de rezervări”, a transmis Filip Petcu – manager MNART.