Certuri şi înjurături la Târgul de Fete de pe Muntele Găina: Jandarmii au intervenit
Prima zi a Târgului de Fete de pe Muntele Găina s-a desfăşurat fără incidente majore, însă Jandarmii au precizat că au intervenit totuși într-un scandal izbucnit între șase persoane care „s-au certat și s-au înjurat”, relatează digi24.ro.
Pe munte au urcat circa 3.000 de persoane pentru a participa la manifestări.
„Scandal” la Târgul de Fete de la Găina
„Duminică, 17 iulie, la ora 02.00, şase bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 39 de ani, toţi din judeţul Bihor, s-au certat şi s-au înjurat, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, acutizate de consumul excesiv de alcool. Intervenţia oportună a echipajului de jandarmerie a prevenit escaladarea violenţei şi a prevenit apariţia unor vătămări corporale. Iniţiatorul scandalului a fost sancţionat cu amendă în valoare de 250 de lei, iar ceilalţi cu avertisment scris”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Alba.
Un părinte a fost amendat cu 250 de lei pentru că nu şi-a supravegheat corespunzător copilul minor, iar acesta, împreună cu doi prieteni, a incendiat un adăpost sezonier de animale, potrivit jandarmilor.
„Totodată, prietenii minorului, au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 250 de lei, pentru instigarea şi participarea la acţiunile minorului”, conform comunicatului Jandarmeriei Alba despre acțiunile din prima zi a Târgului de Fete de la Găina.
Târgul de Fete de pe Muntele Găina se ține în fiecare an în preajma sărbătorii de Sfântul Ilie. Inițial, oamenii din zonă își vindeau produsele la acest târg, care a devenit însă în timp un loc în care, datorită faptului că erau mulți participanți, își găseau soț. Fetele mari duceau cu ele zestrea împachetată în lăzi sculptate cu motive florale, potrivit ebihoreanul.ro