Municipiul Alba Iulia își va recupera, din fonduri europene, cheltuielile realizate în urma achiziției, în luna aprilie, a zece ventilatoare mecanice destinate secțiilor ATI, pentru tratarea cazurilor grave de COVID-19.
Pe 23 septembrie, a fost semnat cu Ministerul Fondurilor Europene contractul de finanțare pentru decontarea achiziției ventilatoarelor pulmonare prin proiectul„Achiziția de echipamente pentru consolidarea capacității sistemului medical public din Alba Iulia pentru gestionarea situației de urgență cauzată de criza COVID – 19”.
Valoarea totală a proiectului, de 1.105.073,87 lei, va fi asigurată din cofinanțarea UE în procent de 100% iar perioada de implementare a proiectului este 15.04.2020 – 31.12.2020.
„Dotarea și creșterea capacității de răspuns a sistemului medical public din Alba Iulia a fost și este o prioritate pentru administrația locală.
Rezultatele așteptate în urma implementării proiectului sunt 10 ventilatoare mecanice achiziționate și amplasate la secția ATI de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și o structură cu capacitate adecvată de îngrijire și tratament a cazurilor de infecție cu noul coronavirus SARS-CoV-2.
Utilizarea ventilatoarelor achiziționate se poate face inclusiv în zona de pediatrie, având un senzor de debit care permite administrarea de oxigen inclusiv copiilor. Setările performante permit un sistem de ventilație complex, chiar și pentru apnee sau eliberarea căilor respiratorii, cu panou de control de asistență la presiune și circuit reutilizabil. O caracteristică importantă este dată de mobilitatea aparatelor, acestea putând funcționa în regim staționar sau ca echipament mobil, fiind transportabile acolo unde este nevoie. Fiecare aparat conține kit-uri cu flux crescut de oxigen și circuite de unică folosință și reutilizabile pentru pacientul copil sau adult.
Proiectul este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020”, au transmis reprezentanții Primăriei Alba Iulia.
Începând de marți, 17 noiembrie, au intrat în carantină patru orașe din județul Alba, municipiul reședință de județ, Alba Iulia, și o comună.
Mai exact, Municipiul Alba Iulia și alte patru orașe – Blaj, Sebeş, Cugir și Abrud -, precum și comuna Ciugud sunt în lockdown până la sfârșitul lunii noiembrie, după ce rata de infectare a depășit 6 la mia de locuitori.
Municipiul Alba Iulia (al cincilea municipiu reședință de județ care intră în carantină, după Sibiu, Baia Mare, Zalău și Slobozia) are o incidență a cazurilor de peste 10 la mia de locuitori.
În această peroadă sunt prevăzute mai multe restricții:
Circulația în afara locuințelor și staționarea în spații publice a persoanelor este interzisă, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza declarației pe proprie răspundere, legitimației de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator.
Este strict interzisă intrarea / ieșirea din zona carantinată prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile naționale, județene, comunale și forestiere.
În intervalul orar 6.00-22.00 este permisă circulația în următoarele situații:
în interes profesional (deplasare la/de la locul de muncă sau în interes de serviciu), inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi
cumpărături de bază:
asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani în intervalul 10.00 – 13.00
pentru persoanele cu vârsta mai mică de 65 de ani în intervalele orare 6.00 – 10.00, respectiv 13.00-20.00
pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță
deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice
în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină
deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat
pentru realizarea de activități agricole
deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare
îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate
eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi
participare la programe sau proceduri în centrele de tratament
pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu
alte motive justificative precum: îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie; îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie, evenimente de stare civilă.
participarea la activități religioase
De asemenea, deplasarea pe timp de noapte, în intervalul orar 22.00 – 6.00, este strict limitată:
în interes profesional (deplasare la/de la locul de muncă sau în interes de serviciu), inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi – este necesară legitimație de serviciu sau adeverință eliberată de angajator
pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță
deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice