Ce a spus Nicușor Dan despre problema căldurii și apei calde din București
Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, a făcut declarații, miercuri seara, despre problemele din Bucureşti legate de furnizarea apei calde şi a căldurii în sistem centralizat. Acesta a precizat că „în această iarnă nu se vor întâmpla minuni”, menționând că tot ce se poate face în perioada următoare este rezolvarea avariilor „cât mai repede cu putinţă”.
Nicușor Dan: Tot ce putem face în această iarnă este să rezolvăm avariile cât mai repede cu putinţă
Edilul a afirmat că în această iarnă, tot ce se poate face este ”să rezolvăm avariile cât mai repede cu putinţă”.
”În campania electorală pe care am încheiat-o acum două luni am fost foarte onest cu bucureştenii: am spus că în această iarnă nu se vor întâmpla minuni. Dacă am avut 1.700 de avarii într-un an, fiţi siguri că în această iarnă vom avea câteva sute de avarii, pentru că avem un indicator care e foarte precis: care este cantitatea de apă pe care trebuie să o introducem în reţea ca să compenseze pierderile şi este de trei ori mai multă decât acum trei ani. Deci stăm mai prost. Tot ce putem face în această iarnă este să rezolvăm avariile cât mai repede cu putinţă. Asta putem face şi asta o să facem”, a transmis Nicușor Dan la Realitatea Plus, citat de Agerpres.
Totodată, acesta a amintit că a mai promis că dacă un bucureştean va suna să anunţe că nu are căldură şi apă caldă, acesta va fi informat exact despre avarie şi timpul în care va fi remediată.
„Şi am mai promis un lucru: o să existe o comunicare onestă cu cetăţenii, în sensul că în momentul în care cineva vede că nu are căldură în casă, îi răspunde cineva la telefon şi îi spune: uitaţi, nu avem apă caldă, pentru că s-a produs o avarie pe reţeaua principală sau pe reţeaua secundară dintre punctul termic şi blocul dumneavoastră. Această avarie este în curs de soluţionare de către noi şi mâine dimineaţă la ora 8,00 sau în seara asta la ora 18,00 problema va fi rezolvată. Asta este tot ce putem să facem”, a declarat primarul general al Capitalei.
Nicușor Dan a spus că, începând din primăvara anului 2021, o să vină banii europeni cu care se va începe „treaba temeinic”.
„Adică avem 1.000 de kilometri de reţea principală, acolo sunt cele mai mari probleme, acolo sunt cele mai mari pierderi în sensul că pentru aceşti 1.000 de kilometri avem nevoie de 1,5 miliarde de euro, dar specialiştii au spus unde sunt locurile cele mai afectate şi pentru asta avem deja 500 de milioane, trebuie doar să începem”, a explicat el.
Nicușor Dan: ”Mă aștept undeva la 10 – 15 avarii pe zi”
Amintim că Nicușor Dan, primarul Capitalei, a declarat că până în februarie se așteaptă la 10-15 avarii zilnice la care se va interveni, iar după aceea începe înlocuirea rețelei, care va dura 6-7 ani.
„Până în februarie trebuie să fim suficient de rapizi astfel încât să reușim să reparăm sutele de avarii care vor apărea în această perioadă. Mă aștept undeva la 10 – 15 avarii pe zi. Am avut azi o întâlnire cu conducerea Termoenergetica, cu fosta conducere, mi-au spus că au materialele, echipe și echipamente. O să vedem în aceste zile la fața locului cum se lucrează”, a spus edilul.