Casă din judeţul Satu Mare cu nouă copii înăuntru, cuprinsă de flăcări

Casă din judeţul Satu Mare cu nouă copii înăuntru, cuprinsă de flăcări
Sursa Foto: Facebook

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someș” al judeţului Satu Mare a fost alertat să intervină în noaptea de miercuri spre joi la stingerea unui incendiu produs la o casă de locuit din localitatea Remetea Oașului, în care se aflau nouă copii şi patru adulţi.

Se pare că flăcările au cuprins acoperișul pe o suprafață de aproximativ 40 m pătrați.

Casă cu 9 copii cuprinsă de flăcări în judeţul Satu Mare

La fața locului s-a deplasat un echipaj de pompieri format din 9 cadre militare cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un Smurd B2 din cadrul Secției de Pompieri Negrești-Oaș, fiind alertat şi echipajul de pompieri al Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Oraşu Nou, notează agerpres.ro.

„La sosirea forţelor la faţa locului s-a constatat faptul că incendiul se manifesta la nivelul acoperişului pe o suprafaţă de aproximativ 40 mp.

Echipajele de pompieri au acţionat pentru localizarea şi limitarea propagării incendiului, intervenind totodată pentru lichidarea acestuia.

Până la sosirea forţelor militare, locatarii, 4 adulţi şi 9 copii, s-au autoevacuat, nefiind înregistrate victime. Împrejurarea determinantă de producerea incendiului a fost depozitarea materialelor uşor inflamabile în zona coşului de fum”, precizează ISU.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`