Capodoperele marilor pictori români, într-o expoziție imersivă la Craiova. Iată despre ce este vorba

Capodoperele marilor pictori români, într-o expoziție imersivă la Craiova. Iată despre ce este vorba
Sursa foto: unsplash

Lucrările celor mai importanți pictori români vor fi expuse, cu ajutorul tehnologiei, la Craiova. Expoziția imersivă cuprinde zeci de tablouri iconice şi schițe ce fac parte din colecţiile muzeelor de artă, scrie Observator.

Expoziție imersivă

Proiecțiile spectaculoase, de 360 de grade, au pus în valoare opere de artă, precum Pictura „Car cu boi” semnată de Nicolae Grigorescu,  „Albăstrele” de Ştefan Luchian sau „Cap de copil” de Nicolae Tonitza.

Lucrările lui Theodor Aman, unul dintre pictorii selectaţi, sunt printre cele mai populare. Artistul a avut o strânsă legătură cu Craiova. El  a fost școlit aici.

„Chiar de ziua lui Theodor Aman, pe 20 martie, a avut loc lansarea oficială a Mina Pop Up Museum Craiova. Putem să îi mai vedem și pe Grigorescu, Luchian și Tonitza, dar și operele lui Van Gogh. Mai mult de 80% din operele lui pot fi văzute”, a transmis Laurențiu Tudor, manager de locație.

Experiența durează o oră, timp în care vizitatorii vor vedea operele de artă, vor asculta muzica originală și se vor bucura de efectele sonore.

Biletul pentru un adult este de 45 de lei. Copiii între 3 și 18 ani, studenții, dar şi pensionarii beneficiază de un tarif redus de 35 de lei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`