Bradul de Crăciun de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu amintește de cadrele medicale din prima linie a luptei cu pandemia: A fost decorat cu mănuși și vizieră (FOTO)

Publicat: 15 12. 2020, 18:35
Foto: facebook.com/Spitaltbcsb

Confruntate cu una dintre cele mai grave situații din țară în contextul pandemiei de coronavirus, cadrele medicale din Sibiu se pregătesc totuși pentru sărbătorile de iarnă. Bradul de Crăciun de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu a fost decorat cu mănuși și vizieră, la fel cum sunt echipați angajații aflați în prima linie a luptei cu COVID-19.

Sibiu: Brad decorat cu vizieră și mănuși laSpitalul de Pneumoftiziologie

Bradul a fost amplasat în holul unității medicale, iar imaginile cu decorațiunile inedite au fost publicate pe pagina de Facebook a spitalului.

”Colinde, colinde, e vremea colindelor! Spitalul de Pneumoftiziologie își întâmpină pacienții într-o atmosferă caldă, cu speranță în magia Crăciunului și într-un An Nou care să ne aducă mai multă sănătate!
În plus, se pare că săptămâna viitoare nici pacienții noștri nu vor fi ocoliți de darurile lui Moș Crăciun”, se arată în mesajul de pe Facebook.

La Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu sunt internați atât pacienți diagnosticați cu COVID-19, cât și persoane care suferă de alte afecțiuni respiratorii.

Bradul de Crăciun de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu amintește de cadrele medicale din prima linie a luptei cu pandemia: A fost decorat cu mănuși și vizieră

Municipiul Sibiu a ieșit din carantină la începutul săptămânii

Municipiul Sibiu a ieșit din carantină la începutul acestei săptămâni, după aproape o lună de restricții severe. Potrivit unui comunicat de presă transmis luni seară de Ministerul Afacerilor Interne, în momentul instituirii carantinei, pe 16 noiembrie, în Sibiu, rata incidenței cazurilor de coronavirus era de 13,43 la mia de locuitori. Pe 14 decembrie, atunci când carantina a fost ridicată, incidența era de sub 5 cazuri la o mie de locuitori.

Potrivit datelor anunțate, marți, de Grupul de Comunicare Strategică, în județul Sibiu au fost confirmate 15.884 de cazuriCOVID-19 de la începutul crizei sanitare și până în prezent, iar rata incidenței îmbolnăvirilor la nivelul întregului județ este de 3,12 la mie.

Situația infectărilor cu coronavirus la nivel național

În ceea ce privește evoluția situației epidemiologice pe întreg teritoriul României, conform raportării transmise marți de autorități, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate, 6.171 cazuri de COVID-19 din 25.185 de teste. 1.255 de pacienți cu coronavirus sunt internați, în acest moment în secțiile de terapie intensivă ale unităților medicale de profil din România, dintr-un total de 12.202 de pacienți care sunt spitalizați în acest moment. 204 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au murit în ultimul interval de 24 de ore.

Cele mai multe cazuri noi au fost înregistrate, de luni până marți, în București,1.143,Capitala fiind urmată de județele Iași -288de cazuri noi, Constanța – 278de îmbolnăviri și Cluj -264de contagieri.

Cea mai mare rată de infectare pe teritoriul României rămâne cea din București, de 7,01la mia de locuitori. Județul Ilfov este pe locul doi în topul județelor privindrata de infectare, cu 6,64 la mie.