Bradul croșetat care a devenit cea mai are atracție a sezonului la Târgul Mureș. Din ce a fost acesta realizat (VIDEO)

Bradul croșetat care a devenit cea mai are atracție a sezonului la Târgul Mureș. Din ce a fost acesta realizat (VIDEO)
Sursa foto: Facebook/ KULT Alternatív Kulturális Fesztivál

Târgul de Crăciun din Târgu Mureș se laudă cu cel mai unic brad care nu are nici globuri, nici luminițe, ci este croșetat. Pomul este de fapt o structură metalică ce este acoperită de doi kilometri și jumătate de fulare croșetate manual.

Sute de străini au participat la confecționarea pomului

Bradul croșetat este munca de un an de zile a sute de oameni din multe țări, printre care se numără și Mongola, SUA, Ecuador și Suedia. Ideea aparține unui ONG din Târgu Mureș, conform știrileprotv.

Pomul a fost gândit ca un simbol al unității de organizația KULT Alternativ, dar și ca o alternativă prin care Târgu Mureș să fie unul dintre cele mai vizitate orașe.

Mii de fulare au fost croșetate și cusute între ele, pentru a se obține unul singur foarte lung, de 2.500 de metri. Munca pentru confecționarea acestora a început chiar din septembrie 2022.

„A avut ca idee să propună ca și Târgu Mureș să se numere printre orașele lumii, printr-un proiect inedit. Imediat, sute de oameni din comunitate, foarte mulți copii, firme mari din Mureș sau universități s-au alăturat acestui proiect. Cea mai mare construcție de acest tip se află în Portugalia, are 17 metri înălțime, iar bradul din Târgu Mureș are 10 metri”, a spus Soos Zoltán, primar Târgu Mureș.

Bradul nu este pe gustul tuturor

Cu toate acestea, bradul croșetat a împărțit oamenii în două tabere, celor care le place și celor care li se pare absurd.

„E o idee bună. De ce să consumăm brazii când se poate așa. Multă lume critică, dar eu sunt ok cu asta, îmi place că este diferit de alți brazi ”, a spus o localnică.

„Înțeleg bradul stilizat, dar ăsta nu este un brad stilizat.” (…) „Mie nu mi se pare de nici o culoare corect pentru târgumureșeni, până acum noi am avut brazi-brazi, nu este ceea ce trebuie”, a transmis un alt localnic.

Munca aceasta îndelungată nu va rămâne nepremiată, pentru că ONG încearcă să înscrie bradul croșetat în Guiness Book pentru că are fularul cu cele mai multe piese care provin din cele mai multe țări.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`