Bărbatul din Olt care și-a omorât soția pe stradă luni, 29 aprilie, este cercetat de polițiști și pentru viol asupra fiicei. Aceasta l-a acuzat că în 2022 a violat-o în timp ce se aflau amândoi în Austria.
Fata anunțase în luna iulie 2023, că tatăl său ar fi violat-o în 2022 în timp ce se aflau amândoi în Austria. În prezent, aceasta este în grija Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului (DGASPC) Olt, însă nu a ajuns imediat după formularea acuzațiilor, ci jumătate de an mai târziu.
„La data de 15 iulie 2023, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către o minoră, în vârstă de 14 ani, din comuna Sprâncenata, județul Olt, cu privire la faptul că, în cursul anului 2022, în timp ce se afla în Austria, ar fi fost violată și agresată sexual de către tatăl său, în vârstă de 36 de ani.
Având în vedere aspectele sesizate, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și agresiune sexuală, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea de măsuri legale.
De asemenea, după completarea formularului de evaluare a riscului privind violența domestică, împotriva bărbatului, polițiștii au emis și un ordin de protecție provizoriu”, au comunicat, marți, 30 aprilie 2024, polițiștii din Olt despre acest caz.
După decesul mamei copiilor ca urmare a rănilor suferite, o echipă mobilă de intervenție din cadrul DGASPC Olt a intervenit și i-a preluat și pe ceilalți doi frați ai fetei, în vârstă de 8, respectiv 10 ani. Cei doi băieți mai mari, în vârstă de 14 și 17 ani, au rămas sub grija bunicilor paterni, cu care au o relație puternică de atașament, au precizat reprezentanții DGASPC Olt.
Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Sprâncenata, județul Olt, și-a omorât soția cu multiple lovituri de cuțit. Femeia a sunat la Poliție cu o zi înainte, semnalând că are un conflict cu soțul său. Ofițerii de poliție s-au deplasat la fața locului, au discutat cu cei doi și a sfătuit-o pe femeie să obțină un ordin de protecție. Cu toate acestea, femeia a refuzat, ca și în trecut, potrivit Adevărul.ro.
Polițiștii au încercat să o ducă pe femeie la mama sa, în localitatea Drăgănești, pentru a evita escaladarea conflictului. În ziua următoare, bărbatul s-a deplasat la Drăgănești, unde a avut loc o nouă altercație în stradă cu soția sa. În cele din urmă, a scos un cuțit și a înjunghiat-o, după care a fugit de la locul faptei, fiind ulterior capturat de polițiști la câteva străzi distanță.