Bancnote false de peste 10.000 euro au fost găsite în urma unor percheziţii domiciliare în Târgu-Neamţ

Publicat: 14 03. 2023, 14:35
Actualizat: 14 03. 2023, 14:37
Sursa Foto: Poliția Română

În Târgu-Neamţ au fost efectuate trei percheziţii domiciliare la persoane bănuite de fals de monedă şi punere în circulaţie de valori falsificate, în urma cărora o persoană a fost reţinută, a informat marţi, 14 martie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, notează Agerpres.

Bancnote false de peste 10.000 euro, găsite în urma unor percheziţii domiciliare

În timpul percheziției, poliția a confiscat 10.400 euro, compuși din bancnote susceptibile a fi falsificate, 5.850 lei şi un telefon mobil.

„Din cercetări a reieşit că, în perioada decembrie 2022 – februarie 2023, două persoane bănuite, în vârstă de 52 ani, respectiv 61 ani, din Păstrăveni, ar fi încercat să achiziţioneze mai multe bunuri, folosind bancnote susceptibile a fi contrafăcute, din diferite locaţii din judeţul Neamţ”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.

De asemenea, în cadrul acestei acțiuni, au fost emise două mandate de arestare.

Bărbatul în vârstă de 61 ani, bănuit de comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi punere în circulaţie de valori falsificate, a fost reţinut pentru 24 de ore, iar judecătorii au dispus măsura controlului judiciar.