Bacău: Toate școlile și grădinițele au intrat în scenariul roșu. Cursurile se vor ține doar online

Publicat: 09 10. 2020, 17:17
Foto: Pixabay.com

După ce, vineri, România a înregistrat un nou record negativde infectări cu coronanivirus, ComitetulJudeţeanpentru Situaţii de UrgenţăBacău a decis ca toate școlile și grădinițele să intre în scenariul roșu, începând cu săptămâna viitoare.

Toate școlile și grădinițele din Bacău intră în scenariul roșu

În ultimele 24 de ore, în județul Bacău, 179 de persoane au fost depistate cu COVID-19.

Astfel, de luni, 12 octombrie 2020, toate unităţile de învăţământ din municipiul Bacău vor intra în scenariul roşu, ceea ce presupune învățarea exclusiv online, potrivit deciziei Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bacău.

„Nu am datele foarte clare cu privire la numărul de elevi, însă ce vă pot spune este că am vrut să-i ajutăm pe elevii care sunt în anii terminali și de aceea în hotărârea de astăzi am prevăzut o măsură specială, care le cere directorilor din învățământul preuniversitar să stabilească pentru elevii din anii terminali, clasa a IV-a, a VIII-a și a XII-a, un program de recuperare a materiei, clasic, față în față care va fi implementat după terminarea perioadei în care cursurile se vor efectua online”,a precizat Sorin Gabriel Ailenei, prefectul județului Bacău, la Digi24.

„Am luat această măsură ca să prevenim alte măsuri mai dure, atât la nivelul municipiului, cât și al județului.

Stimulul care ne-a determinat să reacționăm în scurt timp cu privire la acest lucru, a fost rata infectărilor, care a depășit la nivelul municipiului Bacău 3 îmbolnăviri la mia de locuitori. A fost de la sine înțeles că trebuia să reacționăm și am optat pentru această măsură.

Mai avem încă două măsuri: interzicerea activității operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc și interzicerea activităților în spațiile interioare pentru toți operatorii care desfășoară activități de preparare și comercializare a produselor alimentare și/sau a băuturilor alcoolice și nealcoolice.Este totuși instituită o excepție, la hoteluri, pensiuni, cămine. Această excepție operează doar pentru persoanele cazate în unitățile respective”, a mai menționat acesta.

De asemenea, prefectula mai subliniat că la nivelul județului Bacău„s-a implementat obligativitatea purtării măștii în toate spațiile deschise și închise și izolarea persoanelor care au suspiciunea că sunt purtătoare de coronavirus până li se comunică rezultatul testelor

Nou record negativ înregistrat de România

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, vineri, 3.186 de cazuri noi de COVID-19 depistate în România, un nou record negativ înregistrat de țara noastră de la izbucnirea epidemiei decoronavirus.

Numărul de decese înregistrate într-un interval de 24 de ore este de 52, iar alți 613 români sunt internați la Terapie Intensivă.

În paralel, retestarea a scos la iveală 653 persoane pozitive.

De la izbucnirea crizei sanitare au fost confirmate 148.886 de îmbolnăviri, iar 114.792 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ceea ce privește distribuția cazurilor noi de COVID-19 pe județe, Bacău are printre cele mai mari valori – 179 de persoane s-au infectat în ultimele 24 de ore pe raza județului.

De asemenea, în județul Bacău, coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este peste pragul de 1,5, mai exact 1,72.

Amintim faptul că prin hotărârea 43 din 27 august, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a decis că activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor se poate relua în județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori.

Astfel, CNSU a decis că, atunci când incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, comitetele județe pot decide restricționarea activității restaurantelor și cafenelelor. Măsura vizează și restaurantele și cafenelele din interiorul hotelurilor și pensiunilor, precum și activitatea sălilor de jocuri de noroc.