Atac bizar într-un cartier din Cluj: O femeie a fost atacată de o cioară / De frică, aceasta nu a mai ieşit din casă câteva zile

Publicat: 25 05. 2023, 20:34
Sursa foto: Shutterstock

O femeie a fost victima unei ciori, într-un cartier din Cluj. Pasărea s-a năpustit din senin în părul acesteia şi a zgâriat-o cu ciocul. Femeia nu a mai ieşit din casă de câteva zile. Cercetătorii spun că, de obicei, ciorile nu sunt periculoase, dar în această perioadă îşi cresc puii şi pot deveni violente dacă simt un pericol, scrie Observatornews.ro.

Femeie din Cluj, victima unei ciori

Atacul păsării a venit din senin. Liliana Derevici locuieşte într-un cartier din centrul Clujului şi nu şi-a imaginat că va trăi asemenea scene. În urmă cu patru zile, o cioară s-a năpustit asupra ei, chiar la ieşirea din bloc. De teamă, n-a mai ieşit din casă de atunci.

„Când m-am aplecat la floare a venit în capul meu şi mi-a dat cu ciocul. A doua zi aveam crustă în cap. Era umflat”, a spus femeia.

Ciorile sunt printre cele mai inteligente vieţuitoare de pe Pământ. Cercetătorii spun că în această perioadă din an îşi cresc puii şi devin foarte agresive.

Şi în Bucureşti, păsările au luat în stăpânire un parc. Anul trecut, Primăria Capitalei a cheltuit 500.000 de lei ca să aducă şase ulii şi o bufniţă în Cişmigiu, care să alunge ciorile pentru că făceau gălăgie şi mizerie.