Angajații unei primării din Hunedoara, lăsați fără salarii / Care a fost motivul deciziei: „Noi trebuie să lucrăm în beneficiul cetățenilor”
Angajații primăriei orașului Simeria din județul Hunedoara nu își vor mai primi salariile pentru că „unii nu își fac treaba”, potrivit edilului, Iulius Bedea.
Decizia primarului a stârnit o adevărată revoltă în rândul angajaților.
Potrivit lui Iulius Bedea, unii angajați nu își respectau atribuțiile pe care le au în fișa postului, motiv pentru care i-a pedepsit indirect pe toți bugetarii.
Niciun angajat al primăriei nu a primit salariul pe luna aprilie
Iulius Bedea a refuzat semnarea deciziile de plată pentru a putea fi trimise la Trezorerie, angajații fiind nemulțumiți de decizia edilului. Aceștia declară că nu este corect ca toți să fie pedepsiți, susținând că salariile reprezintă singura sursă de venit în familie din care trebuie să își plătească alimentele, datoriile și alimentele.
„Noi trebuie să lucrăm în beneficiul cetățenilor, însă unii dintre salariați nu și-au făcut treaba, conform atribuțiilor pe care le au. Așa am ajuns în această situație, în care au de suferit, din cauza celor care nu își fac treaba, și ceilalți angajați”, a spus primarul Iulius Bedea, potrivit Adevărul.
Acum, primarul așteaptă să fie readuse deciziile de plată pentru a le semna și pentru a debloca situația.
Pavel Hațegan, viceprimarul orașului Simeria, consideră că situația se putea rezolva dacă primarul ar fi semnat deciziile de plată.
„El a decis să pedepsească pe nedrept pe toată lumea, refuzând să semneze ștatele de plată care i-au fost aduse pe biroul lui, invocând că unii nu și-au făcut treaba. Este opinia lui, dar acest lucru este nedrept față de ceilalți angajați”, susține Pavel Hațegan.