Al patrulea spital destinat pacienților infectați cu COVID-19, deschis la Cluj

Publicat: 13 10. 2020, 07:21

Al patrulea spital COVID a fost deschis sâmbătă în Cluj, după ce numărul cazurilor confirmate în 24 de ore a depășit valoarea de 130. În paralel, și numărul de paturi de terapie intensivăva crește.

Al patrulea spital COVID deschis la Cluj

În contextul creșterii din ultima perioadă a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus la nivelul județului Cluj, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis introducereaSpitalului Clinic Municipal Cluj-Napocaîn categoria unităților de preluare și tartare a pacienților confirmați cu COVID -19.

Celelalte spitale COVID din Cluj-Napoca sunt cel deboli infecțioase, de pneumoftiziologie și cel de recuperare.

În paralel, va crește și numărul de paturi la ATI disponibile în Cluj, cu un număr de 17. Până acum, erau disponibile 35 de paturi în secții de terapie intensivă.

De asemenea, vor fi puse la dispoziția bolnavilor cu forme ușoare și medii de coronavirus alte 80-100 de paturi, în acest spital municipal.

În ultimele 24 de ore, 69 persoane au fost confirmate cu COVID-19 la Cluj.

În zece localități din județul Cluj rata incidenței cazurilor de COVID-19 este de peste 2 la mia de locuitori.

Cea mai gravă situație este în Câțcău, unde rata este de 18,20 la mie.

Noi măsuri restrictive în Cluj

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a decis, vineri, închiderea localurilor din Cluj-Napoca, Apahida, Feleacu, Florești și Sic, pentru o durată de cel puțin zece zile.

CJSU va hotărî redeschiderea unităților doar dacă incidența va scădea sub 1,5 cazuri de coronavirus la mia de locuitori.

Astfel, restaurantele și cafenelele vor putea servi clienții doar la terase. Se închid și cinematografele și teatrele.

De asemenea, tot în următoarele zece zile, în Cluj-Napoca și localitățile menționate nu se vor mai putea organiza evenimente de tipul nunților, botezurilor și concertelor.

2.069 de noi cazuri COVID-19 în România

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, luni, că la nivel național au fost confirmate 2.069 de noi cazuri de infectare cucoronavirusîn ultimele 24 de ore, dintr-un total de 10.051 de teste care au fost prelucrate în același interval.

Separat de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 246 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Totodată, în acest moment 628 de pacienți sunt internați în secțiile deterapie intensivă.

De asemenea, de duminică până luni, au fost înreguistrate 56 de noi decese în rândul pacienților cuCOVID-19.