Al doilea pacient cu COVID-19, în stare gravă, a fost transferat de pe Secţia ATI din Spitalul Militar de Urgenţă din Sibiu, într-un spital din Germania. Soclicitarea de transfer a venit, ca și în primul caz, din partea familiei, a precizat purtătorul de cuvânt al spitalului, plt. maj. Iancu-Paul Pereanu.
La Sibiu, un al doilea pacient internat la terapie intensivă cu diagnosticul Covid-19 pleacă în Germania cu un charter privat. Familia acerut ca apcientul să fie transferat la o clinică din Germania, susține urtătorul de cuvânt al spitalului, plt. maj. Iancu-Paul Pereanu.
„La solicitarea familiei, un pacient de sex masculin, internat în spitalul nostru, a fost transferat în străinătate”,a precizat, pentru AGERPRES, plt. maj. Iancu-Paul Pereanu, purtător de cuvânt al Spitalului Militar de Urgenţă Sibiu.
Acest pacient a plecat de pe Aeroportul Internaţional din Sibiu în 18 noiembrie cu un charter privat, potrivit datelor oferite de aeroport.
Este vorba despre un bărbat, care a fost spitalizat la Spitalul Județean Sibiu și care a zburat spreGermania, cu o aeronavă cu facilități de ambulanță.
„Am avut o solicitare de transfer în străinătate. (Pacientul n.r.) a fost transferat în condiţii de siguranţă, asigurat medical, la solicitarea familiei”, a explicat, directorul medical al spitalului din Sibiu, pentru Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional din Sibiu, Alexandra Păcurar, a confirmatcă un bolnav a fost transferat din Sibiu înGermania, cu un charter privat.
„Confirmăm că am avut un zbor ambulanţă în data de 18.11.2020 care a preluat un pasager cu ţara de destinaţieGermania”, a spus Alexandra Păcurar.