Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a transmis luni, 11 decembrie, într-un comunicat, că un tânăr în vârstă de 19 ani a fost arestat pentru tentativă de omor, după ce i-a aplicat unui băiat de 16 ani mai multe lovituri cu un briceag în zona toracelui, cauzându-i leziuni care i-au pus acestuia viaţa în primejdie.
„Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus, la data de 10.12.2023, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat în vârstă de 19 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor (…) şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (…).
În fapt, s-a reţinut că, la data de 09.12.2023, în jurul orelor 23:50, aflându-se împreună cu alte persoane într-un local din comuna Berghin, judeţul Alba, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul i-a aplicat victimei – minor în vârstă de 16 ani – mai multe lovituri cu un briceag în zona toracelui, cauzându-i acesteia leziuni traumatice ale splinei, care i-au pus viaţa în primejdie şi care necesită pentru vindecare 34-40 zile de îngrijiri medicale”, se precizează în comunicat, notează Agerpres.
Victima a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, acolo unde a suferit o intervenţie chirurgicală.
„Urmare a referatului procurorului cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat, la data de 10.12.2023, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile. Procurorul continuă cercetările în cauză, pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept, în vederea stabilirii răspunderii penale”, se mai arată în comunicat.