Adevăr și legendă despre Lacul Miresei din Câmpina: Ce blestem ar plana asupra unuia dintre cele mai controversate locuri din Prahova (FOTO)

Lacul Miresei sau Lacul Bisericii din Câmpina este unul dintre cele mai controversate locuri din orașul prahovean. Asta pentru că, dincolo de a fi un simplu spațiu de relaxare pentru locuitorii din zonă sau pentru turiști, acest lac este subiectul unor legende urbane despre blesteme, sinucideri și accidente mortale. Printre localnici circulă multe povești despre tragediile petrecute de-a lungul vremii pe acest lac, însă specialiștii spun că e vorba doar despre legende urbane care nu au nicio legătură cu realitatea.

Legende despre fenomene inexplicabile, sinucideri și accidente tragice

Aflat lângă Biserica Sfinții Voievozi din Câmpina, lacul de 300 de metri lungime, 70 de metri lățime și mai puțin de 10 metri adâncime a devenit cunoscut drept Lacul miresei după ce o tânără s-ar fi aruncat în apele lui în ziua nunții, nefericită pentru că familia ar fi obligat-o să se mărite cu un bărbat bătrân, dar bogat, deși ea era îndrăgostită de altcineva. În momentul sinuciderii, fata ar fi fost îmbăcată în rochie de mireasă, iar a doua zi, pe lac încă ar fi rămas voalul ei alb, alături de câteve flori. Mai mult, localnicii spun că se întâmplă uneori ca, în nopțile cu lună plină, mireasa să fie văzută plutin pe lac.

Însă aceasta este doar una dintre legendele urbane apărute în jurul lacului din Câmpina. Potrivit unei alte povești, în jurul anului 1200, în zonă ar fi existat o mănăstire de călugări, unde s-ar fi comis păcate foarte mari, iar într-o noapte, o furtună extrem de puternică ar fi distrus mănăstirea, călugării ajungând să piară înecați pe fundul lacului.

O altă legendă este legată de perioada Primului Război Mondial, atunci când o biserică, ce ar fi fost construită tot pe malul lacului, s-ar fi prăbușit peste credincioși în timpul unei slujbe, iar apa ar fi acoperit cu totul lăcașul. Legenda spune că în momentul dezastrului, preotul a blestemat locul pentru ca, așa cum el s-a înecat, să se înece și alții în apele lacului.

De-a lungul anilor mulți tineri și-au pus capăt zilelor aruncând-se în acest lac din orașul prahovean. Oamenii care trăiesc în zonă susțin că ei par avea o atracție inexplicabilă pentru acest loc. Mai mult, se spune chiar că uneori din adâncurile apei se poate auzi un zgomot ciudat care ar prevesti faptul că acolo ar urma să se petreacă încă o tragedie.

Un localnic a povestit pentru B1.ro că în anii 60 se întâmpla ca în fiecare an lacul să ia câteva vieți. În plus, în aceeași perioadă, zona ar fi fost amenajată astfel încât pe lac să se poată face plimbări cu bărcile sau cu hidrobicicletele, lucru care ulterior a fost interzis. Decizia autorităților ar fi avut astfel legătură cu accidentele mortale care aveau loc acolo.

Specialist: Sunt povești, alimentate, în decursul anilor, ba de unul, ba de altul

Specialiștii spun însă că este vorba despre simple povești și că în documentele istorice nu există, de exemplu, vreo mențiune despre mănăstirea sau biserica ce ar fi fost acoperite de apele lacului.

Geograful și ghidul de turism Mădălin Focșa a declarat pentru B1.ro că legende despre tinere mirese nefericite care au decis să-și pună capăt zilelor pot fi atibuite oricărui lac și rămân în folclorul local ”în decursul anilor, alimentate, ba de unul, ba de altul”.

”În cazul lacurilor e o rețetă care se repetă și în alte locuri. Poveștile despre Lacul Miresei de la Slănic au ecou și aici. Practic, orice lac e predispus ca la un moment dat să se trezească cineva să spună că aici s-a aruncat o mireasă, aici s-a scufundat o bisericuță și așa mai departe. Sunt povești”, a spus ghidul de turism.

Care este originea lacurilor din Câmpina

Totodată, geograful a explicat și care este originea lacurilor din Câmpina.

”Dacă te uiți pe hartă, vezi că ele sunt înșirate de la est la vest. Lacul Curiacul, Lacul Bisericii, Lacul Peștelui sunt exact pe aliniamentul pe care în subsol există zăcăminte de sare și datorită dizolvării, prin acțiunea apelor subterane, apar fenomenele de tasare, specifice zonelor cu zăcăminte de sare. Toate acestea sunt lacuri cu apă dulce, dar formate în niște cuvete lacustre – asta e denumirea geografică – adică o scufundare a solului, progresivă, în timp. Lacurile au secole de existență, cred că ele erau aici când s-a înfiripat așezarea, adică în zorii Evului Mediu. Și ele sunt totuși cu apă dulce pentru că zăcământul de sare este la adâncime mare, el se dizolvă acolo și pământul de deasupra se scufundă, deci cumva sarea nu ajunge la suprafață, ca apa să fie sărată. Lacurile sunt alimentate și de izvoare. Sunt lacuri care au avut faună bogată”, a explicat Mădălin Focșa.